REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Două filme, un singur izvor de inspirație: actualitatea


     Există cineaşti care, chiar dacă o viață întreagă au semnat şi scenariul şi regia unor pelicule, se apropie cu greu — dacă nu deloc — de condiția „autorului total” în sensul infuziei de personalitate recognoscibilă în structurile filmului; după cum, se știe, există regizori care, colaborând cu scenarişti dintre cei mai diferiți, extrag din propunerile acestora materia propice imprimării propriilor tonalități.
     Pe acest temei s-a afirmat Andrei Blaier, observator atent și îngândurat al realității retranscrise prin intermediul unor meditații a căror severitate este cenzurată de o delicatețe ce nu are nimic de a face cu prea lesnicioasele poetizări cinematografice, fiind doar un reflex al unei imense încrederi în frumusețea inextricabilă a ființei umane. De la Ilustrate cu flori de câmp însă, deci de vreo zece ani, cineastul pare a se acomoda mai anevoie scenariilor altora. Din rațiuni probabil mult mai complexe decât ceIe care ar putea, eventual fi expuse aici, Andrei Blaier se simte mai în largul său printre eroii şi întâmplările de el plăsmuite şi transpuse pe ecran fără constrângerea inevitabilă pe care o implică imaginația altora. Riscul este, desigur, pe măsură şi nepartajabiI. Ultirnele sale două filme, proiectate la o distanță de numal câteva săptămâni — în ordinea inversă realizării lor — probează, ni se pare, tensiunea acestei etape din cariera cineastului. Fapt divers, realizat după un scenariu scris de loan Grigorescu, oferea, virtual, regizorului, iubitor de teme statornice, posibilitatea reluării unor motive din îndepărtatul A fost prietenul meu (1963). Solidaritatea generoasă cu cauzele altora, personificată de atotdăruitorul meşter tipograf, constituită ca miză morală a filmului, ni se înfătişează mai degrabă explicit decât implicit, datorită unui şir de acumulări anecdotice prea firave şi ostentative.
     În schimb, Râdeți ca-n viață, al cărui scenariu aparține regizorului, în ciuda unei alcătuiri dramaturgice mai libere, nesupuse unei epoci riguroase, ne aduce cu mai muItă decizie și putere de convingere, în uItimă instanță cu o mult mai abil insinuată seducție, în mijlocul lumii atât de dragi lui Blaier, în care disputa fundamentală ramâne aceea dintre autenticitate și inautenticitate. Titlul Râdeți ca-n viață este voit înşelător, conține în el o capcană, acel „ca-n viață" aducând cu el și semnificația unui îndelung meditat raport dintre aparență şi esență, dar şi dintre artă și realitate. Cine sunt mai adevărați, cei care se ascund, poate din timiditate, poate din bravadă juvenilă, sub o mască ludică — sau cei care s-au obişnuit, de acum cu hainele propriului conformism şi egoism? Jocul celor trei tineri sosiți pe un şantier este, în fond, și modalitatea lor de a se insera, în libertate, într-un univers nou, de a-l lua în posesie, de a cunoaște oamenii (apropierea, complicitatea cu inginerul bolnav o dovedesc), dar şi un revelator al clişeelor şi anchilozărilor ce pândesc, fără sa dea de veste, viața de fiecare zi. Spirit iubitor de nuanțe, Andrel Blaier introduce şi aici o disociere: una este minciuna profesionalizată, iluziile mediocre puse la cale de circarul adăstat prin acele locuri altul este jocul înțeles ca bucurie lucidă, ca invitație de a stărui mai mult în preajma esențelor. „Masca” tinerilor (toate numele interpreților sunt de luat în seamă: Oana Pellea, Stelian Nistor, Bogdan Gheorghiu) nici nu trebuie, de fapt, smulsă: ea atârna, fragilă şi tremurătoare, pavăză vulnerabilă, la îndemina tuturor celor care vor să ştie cum este „în viață”.
 
(Informația, 13 martie 1985)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: andrei blaier, fapt divers, ioan grigorescu, radeti ca-n viata

Opinii: