REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Diana Voinea câștigă a 3-a ediție a TSC


     Câștigătoarea ediției cu #3 a TSC este Diana Voinea cu scenariul Un flamingo alb. În cadrul întâlnirilor one-on-one, Diana a fost îndrumată de Andreea Borțun, fondator Pustnik și co-fondator Ideo Ideis. Diana Voinea este scenarist și este cunoscută pentru scenariul filmului Mâine, Bach..., în regia lui Mihnea Ciorică, nominalizat la Premiile Gopo la categoria Cel mai bun film de scurtmetraj în 2014.
     Scenariul Dianei pornește de la următoarea premisă: „Înainte de Crăciun, un flamingo alb a aterizat din greșeală pe lacul Trivale din Pitești. Larisa l-a văzut, alături de bunicul ei. Sau așa crede, pentru că Larisa nu vede mai deloc.” Aflăm toată povestea foarte curând, întrucât filmul Dianei va fi produs de Castalia Pictures, în parteneriat cu StudioSet și Tangaj Production.
     Odată cu ediția #3, TSC a venit și cu o nouă structură, care a pus accentul mai mult  pe dialogul constructiv dintre juriul profesionist și scenariștii finaliști. Acest lucru a dus automat la îmbunătățirea scenariilor din concurs și la crearea unor conexiuni și oportunități de colaborare inedite.
     Pe lângă scenariul câștigător, alte 3 scenarii au fost luate în vizor de către membrii juriului spre a fi dezvoltate în scurtmetraje. Dorian Boguță și-a exprimat interesul de a lucra alături de Paul G. Rusen pentru a dezvolta și transforma într-un scurtmetraj scenariul său, Euharistie. Anamaria Antoci s-a arătat interesată să producă scurtmetrajul scris de Crăița Nanu, intitulat Terapia Somnului, iar Laura Mușat (producător și project manager TSC) și-a exprimat dorința de a susține în orice formă producția scurtmetrajului Nero, scris de Petru Stoica și Mădălina Negrea.
     The Script Contest este organizat de Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc și caută să sprijine dezvoltarea cinematografiei române și a scenariilor care merită să ajungă pe marele ecran al festivalurilor de film din lume. TSC este singurul concurs destinat scenariilor de scurtmetraj din România, care oferă ca premiu producția scenariului câștigător.
     Anul acesta, TSC a avut înscrise nu mai puțin de 58 de scenarii. În urma întâlnirilor one-on-one cu membrii juriului, doar 8 din cele 9 scenarii finaliste au ajuns în ultima etapă a concursului. A urmat o zi plină de prezentări, în care membrii juriului au urmărit cu interes evoluția participanților.
     Detalii: FB The Script Contest // The Script Contest
(26.02.2019)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: asociatia de deszvoltare a filmului romanesc, concurs scenariu scurtmetraj, diana voinea, the script contest 2019

Opinii: