Proiectul face parte dintr-un triptic de documentare culturale, început cu
Biserici de lemn din România (2016), ce va continua cu
Poveștile bisericilor fortificate (2018).
Ctitorii voievodale. Arhitectura Evului Mediu românesc se va lansa la cinema în toamna acestui an.
Ctitoriile voievodale sunt principalele monumente de arhitectură din perioada medievală, din spațiul cultural românesc extracarpatic. Deși au existat câteva cetăți (Hotin, Soroca, Cetatea Albă, Cetatea Sucevei), acestea aveau mai mult rol strategic, dar nu erau centre urbane în jurul cărora să se dezvolte o viață și cultură urbane. Ctitoriile voievodale au fost printre puținele centre de cultură ale vremii.
„Documentarul despre bisericile voievodale reprezintă un al doilea pas dintr-un proiect mai vast ce se concentrează pe construirea unei imagini culturale pozitive a României,” spune producătoarea filmului, Cristina Iordache.
„Demersul are atât valoare istorică, etnografică, culturală, cât şi artistică,” adaugă regizorul Kiki Vasilescu, aflat în prezent și în proces de dezvoltare a unui lungmetraj de ficțiune despre valorile democrației.
Detalii:
Facebook