REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Corespondenţă de la Salonic 2015: Nume româneşti pentru memoria cinefilă


     Înainte de a spune ce au făcut, până acum, cineaştii noştri prezenţi la Festivalul internaţional al filmului de la Salonic, cred că este revelator şi pilduitor şi pentru alţii să amintesc dârzenia cu care organizatorii au ţinut să nu renunţe la această a 56-a ediţie, perspectivă cenuşie până nu demult prefigurată. Cauzele sunt ușor de ghicit. Dar lucrurile bune, odată începute, trebuie duse până la capăt. Cu exemplar spirit gospodăresc au revizuit bugetul, au redus ceea ce se putea reduce şi au mers înainte. Desigur, în unele privințe se poate depista absenţa timpului necesar unui lucru mai elaborat, cum ar fi componenţa juriului internaţional, din care fac parte doi producători francezi (unul ar fi fost de ajuns pentru armonia geografică), dar să sperăm că ceilalţi componenţi, printre care Corneliu Porumboiu şi cunoscutul critic de la Variety, Jay Weissberg, bun cunoscător şi prieten al cinematografului românesc, vor redresa balanţa. Nu mă gândesc (decât în secret) la un premiu pentru filmul lui Florin Şerban Box, selecţionat în competiţia oficială, nu înaintez niciun pronostic, cu excepţia sentimentului că şi aici, ca şi la alte festivaluri din acest an, cinematograful din America Latină este pe val. Box a avut, în afara proiecţiei destinate presei, două programări pentru public, cu sala plină, urmate de discuţii în prezenţa autorului. Compania unui actor, poate a lui Rafael Florea, protagonistul care a stârnit interes, ar fi prins bine. Interesant este că spectatorii au fost foarte atenţi la aspectele sociale, întrebările au bătut în această direcţie: “Tranzacţiile la meciurile de box din România se fac în lei sau în euro?“, “Într-un oraş mic, cum pare a fi cel din film, există box profesionist şi un teatru profesionist?”, “Am înţeles noi bine că acolo trăiesc şi romi, şi maghiari?” Florin Şerban a fost rugat să povestească cum l-a descoperit pe tânărul interpret, elev al Şcolii de actorie pe care o conduce. Cineastul nostru a dat mai multe interviuri decât numărul de zile petrecute la Salonic. Din păcate, neexistand relatări într-o limbă straină în revista festivalului, cu excepţia câtorva rânduri în engleză, nu pot  reproduce decât o foarte frumoasă marturisire a lui Florin Şerban, inserată într-un montaj de declaraţii ale tinerilor regizori: “A face film este pentru mine o bucurie şi un chin. O bucurie -  pentru că lucrez cu oameni şi un chin din acelaşi motiv, pentru că lucrez cu oameni. Trebuie să zâmbesc celor pe care nu-i prea suport, să-i şantajez emoţional pe cei pe care-i iubesc. Nu este foarte plăcut, dar nu mi-aş schimba meseria pentru nimic în lume”. Pentru că a venit vorba despre chin. Cred că nimeni nu ar fi mai bine plasat, să depună mărturie, ca Mircea Daneliuc. Au făcut-o filmele sale. Pentru un critic român este cum nu se poate mai îmbucurător să vadă că şi pentru colegii din alte ţări una dintre personalităţile marcante ale festivalului a fost autorul Probei de microfon. omagiat în secţiunea Balkan Survey cu o amplă retrospectivă – opt filme. A fost un excelent prilej, pentru mulţi, de a constata că Noul nostru val nu a răsărit pe un teren pustiu. De altfel, aceasta a fost şi intenţia celui care a avut iniţiativa invitării lui Daneliuc la Salonic, Dimitri Kerkinos, responsabilul Privirii asupra Balcanilor. A urmărit îndeaproape, de-a lungul anilor, mişcările cinematografice din România. Aşa cum scria şi în eseul introductiv din Catalog, aşa cum afirma şi în numeroase declaraţii, “Mircea Daneliuc, pe nedrept nu îndeajuns de cunoscut în străinătate, a influenţat deopotrivă cineaşti ai generaţiei sale, dar şi pe cei ai Noului cinema. Într- o vreme în care cinematograful românesc era, exclusiv, ataşat ideologiei, Daneliuc a dovedit un curaj cu totul aparte, opunând propagandei regimului un realism al faptului imediat, reflecţia, umorul negru, satira, fără să lase la o parte nici alegoria sau parabola”. Programat de câte două ori, în acelaşi cinematograf, fiecare film din retrospectiva dedicată cineastului nostru a avut săli sold out, din câte mi-a spus Dimitri Kerkinos. Am avut prilejul să mă conving, revenind de multe ori la Salonic, că cinefilii de aici au o memorie foarte bună, ceea ce mă face să cred că cinemateca personală a celor mai tineri s-a îmbogătit cu un nume: Mircea Daneliuc.
 
 
 
 
 


Galerie Foto

Cuvinte cheie: box film, corespondenta salonic 2015, festival salonic 2015, film report from thessaloniki 2015, florin serban, magda mihailescu, mircea daneliuc

Opinii: