REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Concurs „Primul sau al doilea lungmetraj pentru o regizoare de film”


     Asociația Română a Femeilor în Cinema (ARFC) împreună cu Aparte Film și cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național organizează concursul „Primul sau al doilea lungmetraj pentru o regizoare de film - mentoring și bursă de dezvoltare”.
     Proiectul constă într-un concurs adresat absolventelor facultăților de film care au realizat cel puțin un film de scurtmetraj și se află la primul sau la al doilea film de lungmetraj, pentru care au scris un draft de scenariu sau un treatment.
     Perioada de depunere a dosarelor este 1 august – 15 septembrie.
     Proiectul câștigător va primi suma de 10.000 lei brut, din care 5.000 lei brut îi vor reveni regizoarei. Restul sumei va fi utilizată pentru dezvoltarea proiectului.
     „Atenția noastră va fi îndreptată spre talentele cu o voce aparte, cu proiecte atipice și puternic impregnate de personalitatea lor artistică. E important ca aceste tinere talente să-și găsească drumul spre public, iar noi vom fi bucuroși să avem o contribuție la acest parcurs ”, a declarat Anca Damian, președinta Asociației Române a Femeilor în Cinema.
     Toate detaliile necesare participării la concurs pot fi găsite pe site-ul ARFC, dar și pe paginile de Facebook ale asociației și companiei Aparte, începând cu 1 august 2019.
Asociația Română a Femeilor în Cinema este o organizație profesională, non-profit, fondată în 2008 de Anca Damian, care își propune să promoveze creația artistică profesionistă a femeilor din România în domeniul cinematografic, în contextul artistic contemporan. În egală măsură, promovează valori umane universale, atribuite în special naturii feminine, precum empatia, compasiunea, non-violența.
     Aparte Film este o companie de film de autor fondată și condusă de Anca Damian, care produce filme realizate atât de regizoare, cât și de tineri regizori promițători din noua generație. Aparte Film a intrat în atenția industriei cinematografice cu docu-animația Crulic – Drumul spre dincolo (2011) realizat de Anca Damian, cu selecții oficiale în peste 150 de festivaluri internaționale și câștigător a peste 35 de premii, fiind urmat de documentarul de animație Muntele magic (2015) – cu un palmares care depășește 60 de selecții în festivaluri și 15 premii acordate, și scurtmetrajul de animație Telefonul (2018) – care a fost selectat în mai mult de 50 de festivaluri și 9 premii naționale și internaționale până în prezent.
     Detalii: www.arfc.ro // www.apartefilm.net
(01.08.2019)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: anca damian, aparte film, asociatia romana a femeilor in cinema, concurs cineaste, primul sau al doilea lungmetraj pentru o regizoare de film

Opinii: