REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Peștele cu aripi” - proze scurte

„Peștele cu aripi”

Răsvan Popescu

  • Editura Cartea Românească
  • București, 2017
  • 143 pagini

„Peștele cu aripi” - proze scurte


     „Peștele cu aripi” este o colecție de proze scurte, în care societatea autohtonă și contemporană este scrutată din cele mai neutre unghiuri cu putință. Totul se întâmplă în interiorul unui algoritm social și psihologic care pare, pe de o parte, bine-cunoscut, însă care reușește mereu să surprindă prin soluțiile inedite de final sau prin reciclarea ingenioasă, prin transformarea aproape incredibilă în athanor-ul prozastic, a unor prejudecăți și tabuuri. Directețea discursului vine să întărească sentimentul de care este spulberat, proză cu proză, în momentele în care Răsvan Popescu apasă pedala inefabilului. Fiecare dintre aceste povestiri este un scurtmetraj în sine, experiența autorului în domeniul scenaristicii spunându-și cuvântul, însă ceea ce face aceste narațiuni să fie cu adevărat speciale, dincolo de teme și personaje, este capacitatea autorului de a lăsa finalurile deschise, de a găsi mereu portița optimă prin care, deși un ciclu se încheie, nimic nu se termină, totul se continuă, se prelungește în mintea cititorului și de acolo în viața comună.
     Două pelicule sunt inspirate de povestiri care se regăsesc în acest volum: Noro (regia Radu Gabrea) și Război în bucătărie (regia Marius Theodor Barna).
(coperta IV, volum)
Cuvinte cheie: cosmin perta, noro film, pestele cu aripi, rasvan popescu, razboi in bucatarie film, recenzie carte

Opinii: