REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Cinematograful ca erou al epopeii moderne a Indiei

"Lumea indiană şi filmele ei"

Adina Darian

  • Editura Meridiane
  • Bucureşti, 1990
  • 294 pagini, ilustraţii

Cinematograful ca erou al epopeii moderne a Indiei


     Cartea a apărut înainte de explozia postdecembristă a serialelor şi filmelor indiene la tot felul de televiziuni. Cu atât mai interesant. Pentru că autoarea integrează cinematograful în istoria, mitologia, politica şi marile probleme sociale ale acestui adevărat continent care este INDIA.
     Un adevărat eseu cultural de cea mai bună calitate, menit a familiariza cât de cât cititorul român cu peisajul indian atât de complex, de necunoscut şi totodată atât de fascinant.
     Numai expunerea titlurilor de capitole trezeşte interesul, iar lectura lor arată cum cinematograful poate deveni, la rându-i, erou de epopee, alături de alţi eroi divini şi umani, în care cultura şi spiritualitatea indiană sunt atât de bogate.
     Inspirată evident de universul indian, Adina Darian reuşeşte performanţa de a transforma datele seci istorice, contabile şi statistice, în elemente ale unei lecturi atractive, prin găsirea exemplelor cele mai potrivite pentru trezirea interesului, dar mai ales pentru înţelegerea cât de cât, de la distanţă, a specificului local, plin de muzică, dans, contraste, culoare şi o nestavilită bucurie de a trăi.
     Astfel, istoria cinematografului devine extrem de atractivă atunci când toate etapele apariţiei şi dezvoltării lui, cam la fel peste tot în lume  – binecunoscute de altfel de studioşii istoriei celei de a 7-a arte, ca şocul provocat de primele imagini în mişcare, apoi timidele producţii proprii locale, întemeierea caselor de producţii, problemele distribuţiei, actorii evoluând de la refuzul timid la pretenţii de staruri, toate se desfăşoară într-o lume pitorească. Eroii au nume atât de greu de citit, de pronunţat (şi m-am întrebat cum a reuşit autoarea să-i menţioneze în cartea sa, fără a se putea bănui nici cel mai mic efort ortografic), iar biografiile dramatice ale pionierilor filmului indian se integrează în măreţia ţării.
     Nu mai este citat Lenin, ci oamenii politici celebri, ca Gandhi sau Nehru, sau poeţii de anvergura lui Tagore. Într-o ţară în care, de la distanţă, părea că revelaţia mistică este cea mai importantă caracteristică, iată că raţiunea este aceea care domină. Ce-i drept, o raţiune specifică, aşa cum arată Nehru: „Niciunul  dintre sistemele filosofice indiene (datând din era prebudistă) nu respinge raţiunea, nimeni nu îţi cere să te laşi legat la ochi sau să-ţi dai raţiunea pe mâna unui preot. Fiecare dintre ele îţi cere să urmezi raţiunea, să te ţii strâns legat de ea”. Nici arta nu o elimină. Dimpotrivă. „Ceea ce numim inspiraţie trece prin raţiune, este chiar o dezvoltare a raţiunii . Calea spre intuiţie trece prin raţiune. Adevărata inspiraţie nu contrazice niciodată raţiunea. Dacă o contrazice, nu e inspiraţie.(s.ns)
     Cinematograful indian cuprinde filme foarte variate, de la evocările mitologiei indiene, extem de gustate, garantând succesul şi popularitatea fără egal a actorilor, la melodrama „care nu ucide speranţa”, la filmul social, la realismul romantic, sau la noul val indian, Mama India şi trilogia lui Satyajit Ray. Ele sunt analizate de autoare alături de sărăcie, şocul foametei, al războiului sau emanciparea femeii. Pentru că niciuna dintre problemele acute ale societăţii indiene nu este uitată de realizatorii de filme.
     Efortul lor este răsplătit de public, uneori într-un mod deosebit, cum se va arăta mai departe.
     În 1988 se difuza la tv un serial realizat după epopeea tradiţională „Ramayana”. Nu fără o undă de maliţie, autoarea notează că „o mireasă din districtul Satra din Maharashtra a întârziat la nuntă, riscând, odată cu ruperea cununiei, ostracizarea ei pe viaţă, numai pentru că nu a putut să se desprindă de televizor înainte de sfârşitul episodului; doi miniştri au întârziat la o reuniune guvernamentală din aceeaşi cauză; un grup de telespectatori din Bangalore a organizat demonstraţii, cerând reluarea unui episod pe care, din motive personale, nu-l văzuseră”. Mai mult, a avut loc „o schimbare de orar în mersul trenurilor, datorată aceluiaşi serial. Trenul care pleca în fiecare duminică dimineaţa de la Nagpur (..) şi-a prelungit ruta cu 50 de minute, pentru ca pasagerii să poată coborî la Rajpur şi să urmărească la un televizor, anume plasat în holul gării, episodul din „Ramayana” care se difuza la ora respectivă.
     Fără îndoială că ecranizarea mitologiei indiene a trasferat idolatria de la zei şi zeiţe către actori, care, spre deosebire de starurile occidentale, beneficiază astfel în plus de gloria aureolată a eroilor panteonului hindus. Aşa că vom avea mai mulţi Ronald Reagan, adică mai mulţi actori care, cu mult succes, se vor implica în viaţa socială şi politică, neajungând însă până la gloria prezidenţială.
     Primul pare să fie interpretul lui Turkaram, în 1936, din Sant Turkaram, erou care în film era capabil de miracole care să-i demonstreze dreptatea. „Recurgerea la un „miracol” în depăşirea unui obstacol nu are o accepţie mistică. Cel care îl înfăptuia era mai puternic prin capacitatea sa de concentrare, prin exerciţiul stăpânirii cugetului şi simţurilor, prin voinţă”, ne lămureşte autoarea. Aşa că Vishnupant Pagnis, interpretul lui Tukaram, obscur actor de teatru, se va bucura de gloria şi abilităţile eroului, fiind asaltat, după realizarea filmului, de cereri pentru a deveni „guru”, mentor spiritual.
     În 1976, în statul Tamil Nadu, cel mai popular actor, T. Ramachandra a fost ales prim-ministru al statului. La decesul său un convoi de două milioane de oameni l-a condus pe ultimul drum, iar 17 persoane s-au sinucis, pentru a-l însoţi în drumul său spre veşnicie.
     În 1984, Amitabh Bachchan, care a lansat tipul eroului citadin, un răzvrătit, eroul subproletariatului urban, un fel de James Dean indian, cu stil mai sobru, mai direct, dar la fel de retoric, devine membru al Parlamentului indian, unde declară, fără echivoc: „Doresc să folosesc popularitatea mea spre binele poporului”.
     Un alt caz din deceniul opt: Rama Rao, interpret glorios de zei victorioşi şi drepţi (în limba telugu), actor care încerca şi în viaţa personală să fie la înălţimea personajelor create – nu bea, nu fuma, nu frecventa localuri publice, înfiinţează propriul partid „Telugi Dekami” şi, în ianuarie 1985, este ales prim-ministru al statului Andra Pradesh, cu o majoritate zdrobitoare de voturi.
     O carte excepţional de bine scrisă, prin stăpânirea enormului volum de informaţie, extrem de utilă nu numai cineaştilor, ci şi celor care vor să afle mai multe despre India, istoria şi cinematograful ei.
()
Cuvinte cheie: adina darian, carte de film, cinetipar aarc.ro, lumea indiana si filmele ei, recenzie carte

Opinii: