„Cinematograful, acest necunoscut” - Bibliorama

     Remarcabilă această ultimă carte a lui D.I. Suchianu. Remarcabilă prin inteligența, prin subtilitatea, prin spiritul critic pe care-I dovedește. Remarcabilă și prin umorul său deosebit, prin ironia fină, prin detașarea față de obiectul analizei. Să recunoaștem că este meritul editurii «Dacia» din Cluj în descoperirea și tipărirea în bune condițiuni grafice a acestui volum.

     Cartea «Cinematograful, acest necunoscut» continuă o preocupare mai veche a lui D.I. Suchianu pentru rolul și funcțiile cuvântului în film. Cele 38 de funcții pe care le găsește criticul cuvântului în film sunt foarte variate, foarte diverse. D.I. Suchianu vorbește chiar de o «lingvistică dramatică», amendând afirmația cu notația că ea ar putea fi inedită. Ar fi greu de transpus într-o analiză critică cele 38 de funcții ale cuvântului în cinematograf. Ne mulțumim doar să cităm dintre acestea pe cele care ni s-au părut mai importante. Este astfel un cuvânt purtător al ideii filmului și un cuvânt purtător al finalului; un cuvânt caracterizant pentru personaj și altul caracterizant pentru ambianță; un cuvânt sec și altul pitoresc; un cuvânt rostit «alb» și altul rostit «colorat»; un cuvânt spus cu o jumătate de gură și altul rostit cu gura plină; un cuvânt de o finalitate gravă și altul de conversație curentă, ș.a.m.d.
     «Când zic că filmul folosește cuvinte, nu mă gândesc nici la textul scenariului, nici la inserturile tipărite, nici la titlul povestirii (care se compun, firește, tot din cuvinte); mă gândesc la miile de cuvinte pe care la un film bun (greșit numit «mut»), le ghicește spectatorul. Încetul cu încetul, grație unor silințe artistice remarcabile, creatorii cinematografici ajunseseră la un meșteșug cu totul nou: acela de a ne face pe noi, spectatorii, să pronunțăm în gând toate cuvintele spuse de eroi unul altuia, plus acelea pe care fiecare din ei le spuneau in petto, plus acelea pe care noi, spectatorii, le spuneam în sinea noastră drept judecăți și comentarii la vorbele presupuse ale personajelor» — iată un citat caracterizant din cartea lui D.I. Suchianu dedicată cuvintelor în film. Autorul se opune astfel sterilelor (după părerea sa) discuții despre «limbajul cinematografic», despre «cinematograful artă pură» etc. D.I. Suchianu argumentează cu exemple concludente că din limbajul cinematografic al unui film face parte și cuvântul, chiar dacă filmul este în primul rând imagine.
     Bogată în exemple, scrisă cu multă spontaneitate, având o ilustrație adecvată textului, cartea Iui D.I. Suchianu se citește cu multă plăcere, atât de spectatorul avizat cât și de începătorul în cunoașterea celei de-a șaptea arte.
 

(Cinema nr. 1, ianuarie 1974)