REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film

Cinepolitica pregătește a 6-a ediție (20-23 aprilie)


     Într-un an plin de evenimente politice relevante, Cinepolitica revine cu a șasea ediție, între 20 și 23 aprilie, la Cinema Elvira din București.
     „Ne aflăm de ani buni într-o lume care se transformă violent. Iar viteza schimbării crește pe măsura ce polii de putere mondiali își pierd stabilitatea sau își măresc inerția. Totuși, publicul și societatea civiă în general au câștigat o conexiune la informație care, să sperăm, nu va mai fi pierdută niciodată. Iar acest unic factor poate aduce, în final, echilibrul necesar. De aici derive și existența unui festival de film politic al cărui unic scop este acela de a prezenta adevărata față a lucrurilor prin intermediul artei și al jurnalismului de nivel înalt,” declară Marius Copel, directorul artistic al festivalului.
     Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, Festivalul Internațional de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte). Evenimentul este finanțat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).
     Detalii: www.cinepolitica.ro 


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cinepolitica 2017, festival de film politic, festival international de film bucuresti

Opinii: