REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Cinema sub clar de lună“ la București, în Grădina Muzeului Național al Literaturii Române


     Bucureștenii sunt invitați la filme în aer liber, în fiecare săptămână, în centrul Bucureștiului: evenimentul „Cinema sub clar de lună” revine din 3 septembrie în Capitală, pentru al doilea an. Proiecțiile vor avea loc în Grădina Muzeului Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu, nr. 8), în zona Piața Romană/ Calea Victoriei. Spectatorii vor avea ocazia să vadă, pe ecran mare, filme care au făcut vâlvă în ultimul an și au adunat premii în marile festivaluri,  producțiile care au deschis și închis oficial TIFF 2021, cele recompensate cu Premiul Publicului și câteva dintre cele mai așteptate premiere românești.
     „Cinema sub clar de lună“ se deschide vineri, 3 septembrie, de la 20:30, cu Neidentificat, în regia lui Bogdan George Apetri, un film polițist intens, cu accente noir, distins cu Premiul FIPRESCI la TIFF 2021, urmat (sâmbătă) de o poveste despre adolescență și iubire, o odă nostalgică adusă anilor '80, semnată de celebrul cineast francez François Ozon - Vara lui 85/ Été 85, și de Tata mută munții, noua producție a lui Daniel Sandu, o dramă „cu un ritm care nu te lasă să răsufli”, potrivit „The Hollywood Reporter”, și cu Adrian Titieni pe afiș (duminică).
Proiecțiile vor continua în fiecare săptămână, până pe 17 octombrie. Programul poate fi consultat pe transilvaniafilm.ro și facebook.com/TransilvaniaFilm/ .
Biletele sunt disponibile pe eventbook.ro/program/cinema-sub-clar-de-luna
Program 3-5 septembrie
Vineri, 3 septembrie, 20:30
Neidentificat/ Unidentified
Regia: Bogdan George Apetri | România-Letonia-Cehia, 2020 | 123'
Cu: Bogdan Farcaş, Dragoș Dumitru, Vasile Muraru, Emanuel Pârvu, Olimpia Mălai, Ana Popescu, Andrei Aradits, Kira Hagi, Ion Bechet
 
Sâmbătă, 4 septembrie, 20:30 
Vara lui ’85 / Été 85
Regia: François Ozon | Franţa-Belgia, 101'
Cu: Félix Lefebvre, Benjamin Voisin, Philippine Velge 
12 nominalizări la ediţia de anul acesta a Premiilor César
 
Duminică, 5 septembrie, 20:30
Tata mută munții
Regia: Daniel Sandu | România-Suedia, 2021 | 109'
Cu: Adrian Titieni, Valeriu Andriuță, Judith State, Tudor Smoleanu, Elena Purea, Radu Botar
      „Cinema sub clar de lună” este un proiect Transilvania Film. Powered by TIFF Unlimited. Co-finanțat în cadrul programului „București – Oraș deschis 2021”, derulat de Primăria Capitalei, prin ArCuB. Partener: Muzeul Național al Literaturii Române Plăcut de: Radio Guerrilla Parteneri media: Hotnews.ro, Urban.ro, B365.ro
 
 
(1.09.2021)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cinema sub clar de luna 2021, muzeul national al literaturii romane, neidentificat film, tata muta muntii film, transilvania film

Opinii: