Cinema-Edu organizează o proiecţie specială cu acest documentar despre educaţie, miercuri, 5 noiembrie, de la ora 17:00, la Noul Cinematograf Al Regizorului Român. Discuţiile sunt moderate de criticul de film Ileana Bîrsan.
Documentarul regizorului Erwin Wagenhofer pune o serie de întrebări grele despre sistemul educaţional standardizat: "98% dintre copii se nasc cu un potenţial intelectual extrem de ridicat. După şcoală, doar 2% şi-l mai păstrează.” Multe dintre problemele societăţii de azi sunt provocate de oameni educaţi în sistemul actual de învăţământ. Este haosul acesta un efect secundar al educaţiei lor sau al atitudinii de bază şi al abordării?