REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Cineaști români premiați în 2016


     Anul 2016 a adus mai multe premiere românești, care au asigurat prezența cineaștilor români în circuitul festivalier internațional.
     „De la an la an tabloul pemianţilor creşte şi, nota bene, nu este exhaustiv. Pe lângă unele scăpări involuntare, pentru care ne cerem scuze, mai există şi o selecţie deliberată a festivalurilor, atât din ţară cât şi din străinătate, pentru că ne-am oprit doar la cele de o anume notorietate. Ca de obicei vedete rămân Cannes-ul, Berlinul şi Veneţia. În 2016, primul ne-a răsfăţat cu trei filme în selecţie (două – Bacalaureat şi Sieranevada – în competiţia principală şi unul – Câini – în „Un certain regard”); cel de al doilea a făcut o pauză lăsându-ne să mai glosăm pe marginea marilor succese de la Berlinale din anii anteriori; iar Veneţia ne-a ignorat ca de obicei şi ar trebui făcut ceva ca să devină mai prietenoasă (Magda Mihăilescu sugera o gală anuală după modelul „Les films de Cannes à Bucarest”. De ce nu?).
     Ce de obicei premiile din România sunt mai numeroase decât cele internaţionale, cu toate că şi aici am operat o selecţie drastică având în vedere numărul mare de festivaluri. TIFF-ul şi cele două gale – UCIN şi Gopo – deţin în continuare supremaţia. Pe toţi premianţii anului aarc.ro îi felicită din toată inima lui virtuală,” spune Cristina Corciovescu.
 
Premianții anului 2016
  1. Gabriel Achim – Ultima zi – Premiul ZFR la TIFF
  2. Mihnea Aliciu – Omul din lună - Premiul pentru producție de film românesc  + Premiul Criticii la CineMAiubit
  3. Anamaria Antoci – Meda – Premiul Indie IPIFF pentru cel mai bun scurtmetraj + Premiul CICAE la Berlinale Forum
  4. Romulus Balazs - Iași Memories - Premiul UrbanEye 2016
  5. Radu Bărbulescu – Dispozitiv 0068 – Short BUZZ pentru cel mai bun scurtmetraj + Mențiune specială NexT
  6. Ion Besoiu – București NonStop – Cel mai bun actor la Varna - Festivalul "Love Is Folly"
  7. Matei Branea – Omulan! – Premiul UCIN pentru animație
  8. Dana Bunescu – Carmen – Premiul UCIN pentru montaj
  9. Dan Chisu – Bucuresti Non-Stop – Premiul special al juriului FIFA Mons + Marele Premiu și Trofeul UCIN
  10. Igor Cobileanski – Afacerea Est – Premiul pentru scenariu Tallin Black Nights
  11. Ana-Maria Comănescu - Pipa, sexul și omleta - Premiul Președintelui Uniunii Cineaștilor din România (UCIN)  la CineMAIubit
  12. Teodor Corban – Aferim! – Gopo rol principal
  13. Andrei Crețulescu – Ramona – Gopo pentru scurtmetraj
  14. Alexandru Dabija – Aferim! – Gopo pentru actor in rol secundar
  15. Anca Damian - Premiul „Audientia” acordat de Fondul Eurimages al Consiliului Europei în cadrul celei de-a 35-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Istanbul + Premiul UCIN pentru documentar Muntele magic
  16. Mihai Dragolea, Radu Mocanu – Roboțelul de aur – Trofeul BUZZ CEE pentru cel mai bun documentar + Premiul Indie IPIFF pentru documentar de lungmetraj
  17. Ioana Flora – Acasă la tata – Gopo pentru rol principal + Premiul UCIN rol secundar
  18. Oana Giurgiu – Aliyah Dada – Gopo pentru documentar
  19. Tudor Giurgiu, Loredana Novak – De ce eu? – Premiul UCIN pentru scenariu
  20. Alina Grigore – Ilegitim - Premiul CICAE la Forum Berlinale + Bayard d’Or pentru cel mai bun scenariu la Namur + Mențiune specială pentru cea mai bună actriță la L’Europe autour de l’Europe, Paris
  21. Mihai Grecu – Reflecția puterii – Premiul pentru cel mai bun regizor român - UCIN la BIEFF
  22. Ana Maria Guran – Lumea e a mea - Gopo Tânără speranță
  23. Andrada Iacobeț - Autoportret - Premiul „Ion Truică” pentru film românesc de animație la CineMAIubit
  24. Ion Indolean – Discordia – Premiul ZFR debut
  25. Mihai Ionescu – Dopul scuză mijloacele – Premiul UCIN pentru scurtmetraj de ficțiune
  26. Tudor Aaron Istodor – Fixeur - Cel mai bun actor la Les Arcs European Film Festival.
  27. Radu Jude – Aferim! – 13 premii Gopo + Premiul special al juriului UCIN + Inimi cicatrizate – Premiul special al juriului la Locarno
  28. Rodica Lazăr – Carmen – Premiul UCIN pentru rol principal
  29. Monica Lăzurean-Gorgan – Doar o răsuflare – Cel mai bun documentar la Sarajevo + Premiul pentru regie Docuart + Cel mai bun documentar românesc la Astra
  30. Cristian Lolea – Carmen - Premiul UCIN pentru muzică
  31. Sorin Luca – Imagini din vis – Marele Premiu Docuart
  32. Bogdan Mirică – Câini – Premiul FIPRESCI la Un Certain Regard Cannes+ Trofeul TIFF + Mențiunea specială a juriului la Sarajevo
  33. Claudiu Mitcu – Rețeaua – Premiul UCIN pentru scurtmetraj documentar
  34. Cătălin Mitulescu – Dincolo de calea ferată – Mențiune specială la Karlovy Vary
  35. Maia Morgenstern – Veni, vidi, fugi – Cea mai bună actriță în rol secundar la Sydney Indie
  36. Cristian Mungiu – Bacalaureat – Premiul pentru regie Cannes + Palić Tower pentru cea mai bună regie + Silver Plaque pentru scenariu
  37. Paul Mureșan – Mamă, tată, vreau să vă spun ceva – Cel mai bun film românesc Anim’est
  38. Paul Negoescu – Două lozuri – Mențiunea specială a juriului la Zurich + Premiul Indie IPIFF pentru cel mai bun producător
  39. Călin Peter Netzer – producător Album de familie – Trofeul Heart of Sarajevo
  40. Doru Nițescu – Carmen – Premiul UCIN pentru debut
  41. Marius Panduru – Aferim! - Premiul UCIN pentru imagine
  42. Cristian Pop – Prăjitorul de pâine – Premiul special al juriului DaKino + Premiu pentru cel mai bun scurtmetraj românesc la NexT
  43. Corneliu Porumboiu – Comoara – Premiul pentru regie UCIN
  44. Radu Potcoavă – Mă cheamă Costin – Mențiune specială la ZFR + Trofeul Vladutz la Dracula
  45. Alex Potocean – Nu există-n lumea asta – Premiul UCIN pentru rol secundar
  46. Cristi Puiu – Trofeul Transilvania 15 + Gold Hugo - Cel mai bun film Sieranevada  şi Silver Hugo - cel mai bun regizor + Trofeul de Excelență Astra
  47. Botond Püsök – Angela – Premiul pentru regie la Docuart + Premiul pentru regie Astra
  48. Cristian Radu – Skateboarding is not a crime – Mențiune specială Anim’est
  49. Cătălin Rotaru şi Gabi Virginia Șarga – 4:15 PM Sfârșitul lumii – Mențiunea special a juriului la Sarajevo + Premiul special IPIFF pentru scurtmetraj
  50. Ion Sapdaru, Constantin Pușcașu – Afacerea Est – Premiul pentru cel mai bun actor la Tallin Black Nights
  51. Zoran Simulov - New Dakia (Reset) - Premiul de imagine la CineMAIubit
  52. Adrian Sitaru – Ilegitim – Premiul CICAE Berlinala 2016 – Forum + „Prix Sauvage” la „L’Europe autour de l’Europe” + Bayard d’Or pentru cel mai bun scenariu la Namur +  Fixeur - Mențiune Specială a Juriului în cadrul Les Arcs European Film Festival
  53. Mihaela Sîrbu – Aferim – Gopo pentru actriță în rol secundar
  54. Roxana Stroe – O noapte in Tokoriki – Berlinala - Premiul Generation 14 plus + Premiul ZFR pentru scurtmetraj + Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj românesc la Anonimul + Premiul IPIFF pentru film studențesc
  55. Ion Ioachim Stroe – Cinema, mon amour – Premiul Docuart pentru montaj
  56. Cristian Tarnovețchi – București Non-Stop – Premiul UCIN pentru coloană sonoră
  57. Nicolae Constantin Tănase – Lumea e a mea - Gopo pentru debut
  58. Adrian Titieni – Ilegitim -  Bayard pentru cel mai bun actor la Namur + Bacalaureat - Silver Hugo pentru cel mai bun actor la Chicago
  59. Isabela Țenț - Chat with Alice – Gopo pentru scurtmetraj documentar
  60. Cuzin Toma – Comoara – Premiul UCIN pentru rol principal
  61. Gheorghe Visu – Câini – Heart of Sarajevo pentru cel mai bun actor
(27.02.2017)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cineasti romani premianti in 2016, festival international de film, filme romanesti 2016, premii filme romanesti 2016, regizori romani

Opinii: