Până una alta, o certitudine există:
Paradisul în direct a bătut toate recordurile în materie de lansare. Spectacolele „American Style” care au precedat și însoțit premiera sunt, de acum, cunoscute. Încă puțin și ne vom alinia și acelor tendințe ale zilei în virtutea cărora cheltuielile pentru „promotion” depășesc costurile filmului. Calcul nu lipsit de riscuri al unui producător care contează pe năvala publicului pentru a-și scoate, în cazul nostru, măcar banii. Dar cine mai poate cuantifica, astăzi, reacțiile spectatorilor? Nu se poate trăi nici pariind exuberant în numele lui, dar nici ignorându-l suveran.
Paradisul... aparține, virtual, unei categorii speciale, acelui public numeros chemat să reînnoiască contractul semnat anul trecut, odată cu
A doua cădere a Constantinopolului, „blockbusterul” nostru național. Deocamdată, cotele primei săptămâni nu par să fie aceleași „Cel mai bun agent termic al acestei ierni” nu a smuls, încă, lumea din casele înghețate. Probabil că ne-am obișnuit cu frigul. Deși exercițiul de a vorbi și a scrie în numele spectatorilor văzuți ca o masă nediferențiată s-a dovedit de atâtea ori falimentar, avansez bănuiala că cei mai mulți și-au dorit un film al continuității, nu al surprizelor. Comediile sunt, în general, adictive. Dar recenta peliculă, deși are drept principal producător tot societatea Disim, a unui om de afaceri îndrăgostit de cinema - domnul Ami Simon, nepotul actorului Sandu Sticlaru - deși regizor îi este
Cornel Diaconu, producător executiv la
A doua cădere..., în sfârșit, cu toate că preia câteva nume din acea distribuție „all stars”, a jucat acum pe cartea noutății, și gestul nu trebuie ignorat. Începând cu semnatarii scenariului, în dreptul căruia întâlnim, în calitate de coautoare, pe Camelia Robe, remarcabila reporteră și realizatoare de incitante filme TV, regizor prin formație. O surpriză este și numărul mare de debuturi actoricești (nouă). Îndrăzneală dublată de renunțarea la contribuția unor vedete cu mare box-office și doldora de „cârlige” precum
Stela Popescu ori
Jean Constantin.
Îl întâlnim, în schimb, pe imprevizibilul actor
Petre Nicolae, proiectat din lumea lui
Dan Pița pentru a face un insolit tandem cu
Tamara Buciuceanu. Există, veniți „de dincolo”, dinspre filiera turcească, Loredana Groza și
Arșinel, dar numerele fiecăruia nu dau, laolaltă, o comedie aducătoare de moarte prin râs. Pretextul, un spectacol „Serbările mării" ce ar trebui transmis în direct de un mare canal — și care ar schimba soarta stațiunii maritime cu pricina, aducându-i binefacerile privatizării, nu are efectul coagulant scontat. Inventivitatea comică este fărâmițată, drămuită pentru a ajunge multelor cupluri tipologice care își dispută dreptul la atenția spectatorului. Arșinel, cât este el de mare, nu prea ajunge la porție. Loredanei, cât este ea de drăcoasă și pictată în dungi maro, i se potrivește cântecul din film: „Ei și?”. Păcat, pentru că vedeta nu este lipsită de temperament actoricesc. Inexplicabil, montajul nu apasă pe acceleratoarele ritmului. Din toată agitația de pe ecran se desprinde o făptură feminină al cărei nume trebuie reținut: actrița
Tania Popa cu ale ei sfieli feciorelnice de „mai nu vrea și mai se lasă” jucate cu istețime. Cred că ea este bobul prețios din nisip. De nu s-ar pierde.