REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​Ce poate şi ce nu poate face operatorul


     Cronica imaginii la filmul „Zbor planat
     Ne-am obisnult sa spunem: «regizori buni avem-n-avem, dar operatori foarte buni avem sigur». Drept e că,îincepând din 1968, IATC-ul a produs  mai mulţi operatori de valoare decât regizori, motiv pentru care — nemulţumiţi de o colaborare cu un partener adeseori inferior — câţiva dintre ei (Dinu Tănase, Nicolae Mărgineanu, losif Demian) au migrat pe tărâmul regiei. Ceilalţi (Florin Mihăilescu, Călin Ghibu, Gabor Tarko, lon Marinescu, Florin Paraschiv, Anghel Deca) se află în continuare (pentru câtă vreme?) pe baricadele operatoriei, cu aparatul în mână şi cu exponometrul de gât, făcându-şi meseria corect, bine, foarte bine, excelent sau cu har. De la caz la caz, în funcţie de posibilităţile care li se oferă la fiecare film de către fiecare regizor. Pentru că nu trebuie să uităm că operatorul nu poate lucra de capul lui, nu poate face miracole, nu poate salva un film prost. Există filme care trăiesc în primul rând prin imagine (Între oglinzi paralele este exemplul cel mai recent care îmi vine în minte), dar care nu sunt deficitare nici la capitolul substanţei cinematografice (scenariu, regie). După cum există filme proaste care pot anihila un operator bun (cine îl recunoaste pe Nicolae Mărgineanu în seria BD-urilor?) În aceste din urmă cazuri, şansa lor este să se menţină în limitele profesionalismului, ceea ce, să recunoaştem, este puţin pentru un operator cu personalitate şi cu veleităţi de artist, nu numai de mesteşugar.
     Generaţia ’50 ne-a dat multe motive de bucurie şi mai ales ne-a făcut să aşteptăm cu încredere fiecare debut pentru că regizori buni avem-n-avem, dar operatori foarte buni avem sigur.»
     Ultimul debutant se numeşte Gabriel Cobasnian şi semnează imaginea la Zbor planat (regia Lucian Mardare). Iată un exemplu concludent pentru felul în care deruta regizorului îşi pune amprenta asupra tuturor sectoarelor filmului de la interpretare la bandă sonoră şi la imagine.
     Filmul începe cu câteva cadre generale corecte, chiar frumoase, ale şantierului înecat în praful exploziilor, scară gigantică de piatră gălbuie flancată de versanţii verzi ai dealurilor. Începe bine şi se continuă mai puţin bine, stârnind nedumerire după nedumerire.
     La ce bun atâtea contraplonjeurt fie că este vorba despre nişte banale camioane, fie despre două personaje angajate într-un dialog livresc despre viaţă, muncă şi echitate? Îndrăznesc să spun că un unghi mai puţin ostentativ ar fi făcut mai suportabile replicile.
     La ce bun atâtea transfocatoare de preferinţă asupra unor personaje în planuri fară o funcţie dramatică specială? (Ceva asemănător cu accentuarea în rostire a conjuncţiilor).
     La ce bun acele panoramări zmucite care fac să danseze peisajul fie şi numai  pentru a dubla inutil o replică prin imagi­ne? Când maistrul spune «mutăm muntele asta de acolo aici», ni se arată repede locul de provenienţă şi locul de destinaţie ca şi cum ar avea o importanţă.
     Cum apar două umbre atât de puternic conturate şi deloc obligatorii, din moment ce dialogul ne serveşte în acea clipă o metaforă cu umbre, când cerul e acoperit de nori?
     Şi lista întrebărilor mai poate continua. Mai ales dacă ne referim la interioare unde umbrele cad invers decât ar trebui, ferestre scăldate într-o lumină alburie aruncă pe chipurile personajelor reflexii portocalii, «decorative» pete de albastru se preling pe pereţi, iar becurile de neon ard în plină zi. Nu, nu sunt pricini de cusurgiu, ci doar dovezi că nu ne aflăm în limitele profesio­nalismului despre care vorbeam.
     Deunăzi, un operator căruia îi plac butadele îmi spunea: «Prefer să fiu operator prost al unui film bun, decât operator bun ai unui film prost». Dar oare este posibil?
(Cinema nr. 9, august 1980)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cristina corciovescu, cronica imaginii, gabriel cobasnian, lucian mardare, zbor planat film

Opinii: