Stere Gulea este unul dintre regizorii de nădejde ai cinematografului românesc anterior anului 1989. De formaţie critic de film, dar convertit foarte repede în regizor, imediat după terminarea facultăţii, el este autorul acelui memorabil Moromeţii, ecranizare după romanul lui Marin Preda, cu Victor Rebengiuc în rolul principal. După ’89 activitatea lui s-a împărţit între cariera didactică, regia de film şi implicarea în viaţa politică. După părerea mea, Stare de fapt este cea mai importantă realizare a sa din ultimii douăzeci de ani, dar care nici ea nu se ridică la nivelul Moromeţilor. După o pauză destul de prelungită, el reapare pe ecrane cu acest Weekend cu mama.
Este drama unei mame care se întoarce în România pentru a-şi regăsi copila pe care o abandonase cu ani în urmă când plecase în Spania unde îşi înjghebase o altă familie. Filmul nu precizează ce o determină să revină după atâta vreme. Poate un dor subit, poate o remuşcare acumulată. Între timp fata şi-a părăsit rudele care o creşteau, are un iubit, a devenit narcomană şi nu are chef să-şi revadă mama decât în măsura în care poate stoarce de la ea bani cu care să-şi cumpere droguri. Povestea durează mult mai mult decât un weekend şi se complică în încercarea de a aborda cât mai multe dintre temele „fierbinţi” exploatate de massmedia: de la abuzarea minorelor (se sugerează ca fata a fost posedată de unchiul care o creştea) la chinurile prin care trec cei supuşi unei cure de dezintoxicare, de la drama copiilor cu părinţi plecaţi în străinătate la copiii din flori ajunşi în orfelinate, de la traficul de droguri la traficul de organe. Mult prea multe probleme îşi propune să abordeze acest film în doar 90 de minute, dar nu reuşeşte decât să le enunţe înşirându-le inabil.
În ciuda strădaniei interpreţilor care fac ce pot ca personajele lor să fie cât mai credibile, relaţiile dintre acestea sunt superficiale, iar dramatismul rămâne doar în intenţia autorilor. Cea mai plăcută surpriză a filmului rămâne Adela Popescu în rolul fetei narcomane. Maturitatea cu care îşi construiește personajul de la priviri şi gestică şi până la mers, naturaleţea, lipsa oricăror stridenţe, demonstrează un talent pe care prestaţiile ei de până acum (telenovele şi clipuri muzicale) nu ne lăsau să-l bănuim.