REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Cât se scurt e scurtmetrajul?


Din jurnalul unui membru al juriului
Munca juriului unui festival ca acela al filmului de scurtmetraj de la Oberhausen, încheiat recent, este, fără indoială, mai grea, în multe privinţe decât aceea a unui concurs de lungmetraje.
A proiecta la un loc, vreme de cinci zile, în faţa unui juriu de unsprezece specia­lişti din întreaga lume, filme jucate cu actori, filme de animaţie şi documentare de toate genurile — peste 90 în acest an —înrudite între ele doar prin calificativul «scurtme­traj» (acordat şi acesta cu labilitate, uneori unor pelicule ce depăşeau 60 de minute) pentru a decide apoi cele 7-8 filme menite să alcătuiască palmaresul, iată o opera­ţiune dificilă, ameninţată de spectrul relati­vităţii.
Palmaresul festivalului, la cea de a 23-a ediţie a sa, dovedeşte încă o dată că ralierea la un film sau altul a unui juriu responsabil reprezintă în primul rând o problemă de opţiune politică. Nu în sensul că virtuţile artistice ale filmelor ar fi trecute cu vederea. Calităţile artistice ale peliculelor au atras atenţia membrilor juriului asupra unui film sau altul dar numai conţinutul înaintat al acestor filme a putut retine această atentie asupra lor. Dacă receptarea operelor cinematografice începe — şi în cadrul unui juriu — prin contactul cu forma filmului, judecarea valorii lui porneşte aproape în­totdeauna cu estimarea conţinutului său politic, a ceea ce rămâne după vizionare. Aceasta cu atât mai mult cu cât festivalul de la Oberhausen promovează de mulţi ani filmele progresiste, ideile de stânga, mişcarea democratică pe plan politic, eco­nomic sau de gândire.
Marele premiu al festivalului a revenit unei pelicule ce se abate prin lungimea sa (60 de minute) de la norma impusă de re­gulamentul festivalului. Obiecţiile asupra acestui punct au prilejuit totuşi discutii mai puţine decât faptul că acest film, Agri­pino, ilustrând lupta şi zbuciumul unui ţăran peruvian de a-şi recăpăta peticul de pământ ,uzurpat de un mare proprietar a fost realizat nu de un regizor localnic, ci de un sue­dez. În ce fel stimulează festivalul ridicarea unor regizori din «ţările în curs de dezvol­tare»? — a întrebat cineastul din Senegal aflat în juriu.
După alte discuţii s-a conchis că foarte importantă este nu atât afirmarea unui regi­zor (care nu trebuie nici ea neglijată) cât o mare idee politică. lar dacă acest lucru a fost realizat convingător de un regizor suedez este cu atât mai bine. Această împrejurare scoate de sub incidenta ten­denţiozităţii, a subiectivităţii, filmul, făcându-l cu atât mai penetrant.
De un succes neîndoielnic s-a bucurat selecţia de filme maghiare, succes decurgând din critica socială constructivă, de interes universal pe care o conţineau majoritatea peliculelor.
Opţiuni unanime a obţinut filmul iranian de animaţie The mad, mad, mad world pentru ironia, umorul, simplitatea şi actuali­tatea sa politică, filmul cehoslovac Crabii, realizat într-o grafică modernă avertizând asupra pericolului dezumanizării pe care-l conţine exacerbarea tehnică şi filmul bulgar de animaţie Hipo-teze.
Pentru măiestria realizării şi pentru me­sajul lor uman au ajuns în palmares filmul sovietic de ficţiune, Van'jka Kaiu, realizat după un roman de Saltîkov-Scendrin şi zguduitorul document Escarabajos Humanos — despre oamenii-gândaci care mişună în gunoaiele de pe maidanele de la marginea oraşului Bogota.
Alături de aceste filme care s-au impus juriului, altele au intrat in palmares cu oare. cari dificultăti şi, fără a avea adeziunea majorităţii juriului.
În ansamblu se poate spune că cea de a 23-a ediţie a festivalului de la Oberhausen a reprezentat o creştere a varietăţii tematice a festivalului, a calităţii peliculelor pre­selecţionate din toată lumea şi un mare succes de organizare. 
(Cinema nr. 5, mai 1977)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: scurtmetraj, titus mesaros

Opinii: