Lucrarea lui lon Cantacuzino este o incursiune istorică (documentată, susţinută de exemple) în trecutul filmului românesc. Sunt prefigurate condiţiile în care se făcea altădată filmul românesc, sunt fixate principalele etape pe care Ie-a parcurs cinematografia noastră înainte de eliberare, este subliniată contribuţia adusă de unii animatori de film (ca Leon Popescu, de pildă) sau de regizorii pionieri (Grigore Brezeanu, Jean Mihail, lon Şahighian,
Jean Georgescu) la formarea unui nucleu al cinematografiei naţionale. Fructuoasă, cercetarea lui Ion Cantacuzino aduce date noi (primul film românesc ar fi
Amor fatal — realizare datând din 1911 şi nu
Războiul Independenţei — producţia anului 1912) şi reuşeşte să reconstitule ceva din complicatul şi adesea nesigurul drum pe care-l parcurgea un film până la realizarea sa (cuvântul martorului ocular interesant mai ales la explicarea turnării
Nopţii furtunoase).
N-ar fi potrivit să pretindem de la un studiu care se intitulează „Momente” să fie altceva decât îşi propune. În limitele îngaduite de o schiţă pentru o viitoare istorie a filmului românesc lucrarea aduce o bogată informaţie, izbuteşte caracterizări sugestive, chiar dacă analiza făcută de autor suscită unele observaţii (în legătură cu accentele puse asupra unor filme şi în trecerea prea din fugă asupra altora). Poate că „momentelor” descrise de Ion Cantacuzino le lipseşte acel „surâs de indulgenţă emoţională” pe care autorul îl remarcă la filmul de montaj
Lanterna cu amintiri. Textul, păstrându-şi densitatea, ar fi pierdut astfel o anume rigiditate şi ar fi fost şi mai plăcut la lectură.
