În mai puțin de 24 de ore de la lansare, campania #AvemDreptulLaCultură, inițiată de actorul
Marius Florea Vizante, a generat peste 12.000 de reacții și 1.100 de distribuiri pe rețelele sociale, luând parte la inițiativă peste 10 nume marcante din
industria culturală.
Actorul Marius Florea Vizante a demarat campania pentru dreptul la cultură și deschiderea sălilor de spectacol, printr-un apel realizat către demnitari și publicul iubitor de artă, ce vizează identificarea soluțiilor pentru reluarea activității în segmentul cultural.
Campania își propune să semnaleze impactul asupra comunității artiștilor, a căror activitate principală rulează în jurul spectacolelor culturale, dar și să exprime public nevoia de cunoaștere a condițiilor în care aceștia își pot relua prestațiile artistice. Astfel, sunt solicitate guvernanților directive și soluții adaptate pentru menținerea activă a acestui segment, precum cele identificate pentru alte domenii de activitate. Inițiativa a pornit cu o scrisoare deschisă, realizată de Marius Florea Vizante, în care actorul subliniază importanța actului cultural și a prezenței publicului la spectacole, fiind un manifest prin care expune, de asemenea, situația actuală a artiștilor din România și necesitatea unor metode care să permită desfășurarea activității culturale, adaptată noului context și măsurilor de siguranță necesare.