REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Câini” - proiectat la Festivalul de Film Francofon din Israel


     Câini (regia Bogdan Mirică) va fi proiectat în cadrul Festivalului de Film dedicat Francofoniei, care va avea loc la Cinematecile din Haifa și Holon în perioada 10-18 martie 2017.
     Proiecția are loc cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv și al Ambasadei României în Israel, care s-au implicat în cele două evenimente dedicate francofoniei în Israel: Festivalul de Film Francofon și Târgul Francofoniei.
     Celebrarea francofoniei se va încheia cu Târgul Francofoniei care va avea loc vineri, 17 martie 2017, orele 11:00-14:00 la Teatrul Evreo-Arab din Yaffo (Str. Mifratz Shlomo nr.10, Oraşul Vechi din Yaffo, tel: 03 518 5563).
     Programul evenimentului va include standuri cu materiale informative de interes cultural, turistic și istoric aparținând celor 13 țări participante (Belgia, Canada, Elveția, Franța, Republica Congo, Coasta de Fildeș, Bulgaria, Vietnam, Republica Democrată Congo, Camerun, Cipru, România, Grecia), precum și un bufet cu produse gastronomice tradiționale. Standul românesc este organizat în colaborare cu Ambasada României în Israel. Trupa Groove Ambassadors din Israel va susține un recital în cadrul târgului începând cu ora 12:30 pe esplanada teatrului din Yaffo.
     Detalii: ICR


Galerie Foto

Cuvinte cheie: bogdan mirica, caini film, dragos bucur, festival de film francofon, gheorghe visu, institutul cultural roman tel aviv

Opinii: