REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Cadoul”, premiat la Big Bang International Short Film Festival 2019


     Scurtmetrajul Cadoul (Moldova/România, 2015), regizat de Dumitru Grosei, a câștigat Pan-Hellenic Distribution Award în cadrul Big Bang International Short Film Festival 2019 – Romanian Short Film Panorama, care a avut loc în Atena, în perioada 7-9 iunie 2019.
     Premiul constă într-un contract de distribuție în Grecia cu acoperire națională pentru următorul sezon (2019-2020), în rețelele de cinematografe: Studio Art Cinema, Cinema „Mikrokosmos”, precum și în sălile Federation of Greek Cinema Clubs (F.G.C.C.), care au peste 20 de săli bine dotate tehnic în toată Grecia.
     Filmul a mai fost selectat să participe și în faza a doua a concursului, care se numește „Audience Award”, a cărui premiu va consta în 300 de euro și într-un alt contract de distribuție pe sezonul 2020-2021 în toată Grecia, în aceleași rețele de cinematografe.
     Până acum Cadoul a acumulat 30 selecții oficiale, 3 nominalizări și 3 premii la diverse Festivaluri Internaționale de Film din toată lumea, a avut contract de distribuție la Teleradio Moldova, precum și la alte televiziuni și platforme VOD din România, Italia și Australia.
     Amintim că pentru regizorul Dumitru Grosei acesta este al treilea premiu în luna iunie. La începutul lunii iunie el a mai câștigat și alte două premii: „Gagara de Aur” la cea de a XXIII-a ediție a Festivalului Internațional de Film și TV „TO SAVE AND PRESERVE”, cu filmul Reîntoarcerea, și „Cel mai bun scenariu” cu proiectul cinematografic Ionel și Maricica, la International Film Festival Golden Frame din Kharkov, Ukraina.
     Detalii: Alternative Cinema
 

 
(19.06.2019)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alternative cinema productie, cadoul film, dumitru grosei, reintoarcerea film, the gift short

Opinii: