Peisajul festivalier s-a întregit în ultimii ani cu evenimente de mai mici dimensiuni, dar mai sofisticate. Cinefilii care iubesc muzica merg la DokStation, iar cei care admiră dansul, de la baletul clasic la contemp, vin la proiecțiile propuse de Bucharest Dance International Film Festival. Numitorul comun al celor două festivaluri este alegerea spațiului neconvențional de desfășurare – de la amfiteatre la sălile Muzeului Național de Artă Contemporană. Creativitatea organizatorilor este stimulată și de absența sălilor de cinema, iar cinematografele de mall nu sunt locuri potrivite pentru manifestări de artă.
Ediția din acest an a BIDFF a avut tema ”The Age of the Strange”, propusă de directorul artistic al festivalului, Simona Deaconescu, care a făcut selecția filmelor și a ales, împreună cu directorul general Anamaria Antoci, evenimentele și invitații potriviți acestei idei. Cele două organizatoare au fost mulțumite să constate că eforturile lor de a stimula filmul de dans românesc au dat roade, iar la această a treia ediție au avut competiție națională. Mai mult, prestigiul festivalului, creat în primele două ediții, le-a adus susținerea financiară necesară pentru a aduce filme și artiști din 14 țări, de a organiza masterclass cu regizorul Tomer Heymann, care a fost și membru al juriului, alături de Mayo Rodriguez, directoarea festivalului Bestias Danzantes din Chile, și coregraful Florin Fieroiu. Ei au ales Cel mai bun film românesc - Golden Boi, regizat de Corina Andrian și au acordat o Mențiune specială pentru scurtmetrajul Fly On, realizat de Dragoș Istvan Roșu, Luiza Comșa, Tudor Panduru.
La MNAC a fost organizată expoziția personală „No blood bank included” și performance-ul „Dignity to the unsaid” ale lui Alex Mirutziu. Invitatul special al festivalului a fost coregraful Sharon Fridman.
În plus, a avut loc atelierul Pitch Your Dance Story, dedicat dezvoltării unor filme aflate la stadiul de idee, ceea ce va aduce mai multe filme românești în competiție la edițiile viitoare. Proiectul premiat a fost Never Ending, al Laurei Andrei.
Bucharest International Dance Film Festival este organizat de Tangaj Dance, companie fondată de Simona Deaconescu și Anamaria Antoci.
Imagine: Valeriu Ciubotaru
Montaj: Radu Georgescu