Din Moldova vine glasul unui nou critic în ale cinematografului. Un glas care nu anunţă timiditatea debutului ci mai degrabă siguranţa omului exersat în ale condeiului. Ştefan Oprea se apropie cu interes de fiIm, caută să-i descopere valorile viabile, neperisabile, să-l confrunte cu celelaIte arte, să-i stabitească un loc sub soare. Îmbucurător este şi faptul că proaspătul critic nu se arată indiferent faţă de fenomenul cinematografic românesc. Dimpotrivă, partea a doua a volumului grupează sub titlul «Fişe pentru un compendiu de istorie a filmului românesc» câteva studii interesante, conţinând judicioase aprecieri asupra producţiei naţionale.
Ştefan Oprea se arată atras în prima parte a volumului său, parte subintitulată «Profiluri regizorale», de câteva nume de rezonanţă ale cinematografului mondial, de un Antonioni, de un Bergman, de un Hitchcock, dar şi de un
Ciulei, de un
Pintilie, de un
Manole Marcus. Profilurile regizorale de mai sus sunt scrise cu acurateţe. Autorul dovedeşte deopotrivă simţul observaţiei şi pe cel al selecţiei. El reţine sensurile adânci ale filmelor, ştie să pună în valoare personajele, să facă, cu alte cuvinte analiză. Ştefan Oprea nu se arată deloc speriat de personalităţile pe care le descrie. El este un critic respectuos, dar nu unul intimidat. Profilurile sale sunt nuanţate, expresive, cu afirmaţii totdeauna însoţite de argumente. O notă în plus am acorda-o portretelor dedicate lui Antonioni şi Liviu Ciulei.
Serioase, profesionale, echilibrate sunt «fişele româneşti». În ele autoruI descoperă vocaţii ale filmului românesc (vocaţia actualităţii, vocaţia istoricului) şi neîmpliniri ale sale (în genul poliţist şi în genul divertismentului). Autorul nu emite sentinţe, ci ajunge la concluzii fireşti după o temeinică anatiză a faptelor. N-am putea spune că împărtăşim sută la sută opiniile criticului ieşean. De pildă, la capitolul «Vocaţia actualităţii» autorul înscrie filmul
Castelanii printre reuşite, ceea ce, după părerea noastră, nu este cazul. Dar dincolo de asemenea deosebiri de nuanţă, nu putem să nu salutăm cartea «Statui de celuloid» (editura «Junimea») care a mai câştigat pentru cinema un critic serios şi competent.