De fiecare dată, cu fiecare nou film românesc, ne vedem obligaţi să repunem în discuţie cea mai veche şi mai flagrantă dintre carenţele cinematografiei noastre: dramaturgia. Ce altceva este
Baladă pentru Măriuca decât, aşa cum demonstrează cronica, un exerciţiu de virtuozitate operatoricească, splendid şi dramatic prin gratuitatea sa, pe marginea unui scenariu extra-artistic Cu două mii de ani în urmă latinul spunea: «Ex nihilo, nihil». (
Mircea Mohor)
Nu trebuie să ne grăbim să tragem o concluzie în privinţa posibilităţilor regizorilor din acest prim film semnat de Titel Constantinescu şi Constantin Neagu. Eşecul este în primul rând al modului amatoristic, simplist în care se elaborează scenariile. Altminteri, din acest film, corect şi convingător apreciat de cronicar, nu lipsesc semnele unor căutări regizorale, încă haotice, dar care, nefiind lipsite de interes, s-ar putea verifica mai edificator, deocamdată, să zicem, în cadrul unor scurt-metraje. (
Val. S. Deleanu)
