O vară de neuitat sau Un été inoubliale (România-Franța, 1994) este unul dintre cele mai bune filme ale lui Lucian Pintilie. Ca și alte pelicule ale autorului în cauză, și aceasta este o ecranizare a unui scriitor român, de data aceasta a secțiunii „Salata” din romanul „Cronică de familie” de Petru Dumitriu, una dintre cele mai rezistente porțiuni ale acestei fresce realiste considerată de unii destul de indigestă. În filmografia marelui regizor, filmul se situează între uriașul succes cu Balanța și cel mai moderat, de fapt un insucces ținând cont de miză, cu Prea târziu, pe textul scenaristului de serviciu Răsvan Popescu. De la o privire se observă că această peliculă face figură aparte față de dezlănțuirile demențiale din De ce trag clopotele, Mitică? și Balanța, tonul povestirii fiind destul de sobru și structura narativă mai degrabă una clasică. Este o operă cinematografică tratată suficient de detașat, a unui mare regizor ajuns la maturitate, ca și la serenitatea și înțelepciunea presupuse de aceasta. Din păcate, regizorul nu a continuat, cu Prea târziu și Terminus Paradis, în acest stil, de-abia După-amiaza unui torționar fiind o operă suficient de echilibrată și de rotundă, de o rigoare, cum spuneam, clasică. Totuși, în O vară de neuitat, Pintilie nu se îndepărtează deloc de temele sale specifice, prin care s-a impus drept unul dintre cei mai mari biciuitori ai cauzelor înapoierii din acest colț de lume. Instituțiile românești (armata în speță, dar nu numai) sunt de o stupiditate crâncenă, ne spune regizorul, și aceasta nu de azi, de ieri. Acțiunea este plasată în Cadrilaterul anilor '20, administrat de statul român; filmul este făcut în timpul sângerosului conflict iugoslav, dar Pintilie vrea să ne spună să nu ne culcăm pe roze că noi suntem mai breji, la nevoie am putea fi la fel de sângeroși ca repudiații noștri vecini. Ravagiile naționalismului sunt aceleași indiferent de comunitățile implicate, acest flagel nu are particularități locale. Bineînțeles că incomodul mesaj al lui Pintilie nu a fost acceptat în esența lui, filmul având în România doar un trecător succes de stimă. Câteva cuvinte despre remarcabilele creații actoricești. Deși jucase doar în Luni de fiere, Pintilie are flerul s-o distribuie pe englezoaica Kristin Scott-Thomas înainte ca ea să devină o vedetă mondială cu megasuccesele Patru nunți și o înmormântare și Pacientul englez. Excepțional Claudiu Bleonț într-un rol de mare dificultate (ce păcat că acest formidabil actor nu-și mai poate regăsi superba formă de până acum câțiva ani). Din păcate, ultimul rol al marelui actor George Constantin, la fel de neuitat ca întotdeauna.
