Ana Széles are 20 de filme la activul ei (dintre care 6 realizate în Ungaria) și 30 de roluri pe scena Teatrului Maghiar din Cluj. În film a jucat tot timpul adolescente suave și vag nefericite, semănându-i toate întru grație și sensibilitate. Pe scenă, a început cu Julieta, visează și azi la Ofelia, joacă în «Școala femeilor» de Molière și în «Hangița» de Goldoni, dar și Vera în «Cei din urmă» și Ania din «Livada cu vișini», și nimeni nu știe încă să spună dacă i se potrivește mai bine comedia sau drama. Ea însăși oscilează între un gen și celălalt nevrând să renunțe la niciunul. Are 32 de ani și este incredibil adolescentină, incredibil și justificator pentru cei ce o distribuie încă și mereu în roluri de fetișcană. În ultimul ei film,
De bună voie și nesilit de nimeni, are 18 ani. Și îi are cu adevărat. Cam atât cred că avea și Ilona din
Pădurea spânzuraților, acea Ilonă greu de uitat care pregătea cu gesturi solemne ultima masă pentru bărbatul iubit și apoi rămânea, ca o încremenire a durerii, să-I privească mâncând, așezată cuminte într-un colț, cu mâinile încrucișate în poală. Îi amintesc de acea Ilonă și mărturisește că până acum, până la întâlnirea cu Agnes din
De bună voie și nesilit de nimeni, și ea a trăit sub pecetea acelui personaj. Acum a devenit Agnes. Se scuză zâmbind:
— Nu o spun de formă. Nu pentru că este rolul cel mai proaspăt despre care întotdeauna se spune că este și cel mai bun. Cu adevărat îl iubesc foarte tare. E un rol frumos, făcut din vorbe puține și sentimente adânci, dintre acelea care se exprimă cu ochii doar... Poate e și puțină recunoștință la mijloc. N-am mai făcut film de șase ani. Gândeam că m-au uitat cu toții. Că nu mai are nevoie nimeni de mine. Nici nu mi-a venit să cred când scenaristul Domokos Géza mi-a spus că s-a gândit la mine din prima clipă când a scris scenariul. De fapt, eu cred că întotdeauna scenariștii ar trebui să se gândească la un actor anume atunci când își scriu personajele...
Tace și pentru o secundă Ilona e din nou prezentă, gravă și gânditoare, sub trăsăturile Anei Széles. O întreb cum crede că va evolua cariera ei de acum încolo. Cât timp va mai juca fetișcane?
— Nu știu. Dar mi-aș dori foarte tare ca regizorii să aibă încredere în mine și să mă distribuie, în sfârșit, în roluri de vârsta mea. Pot să joc și altceva decât fetișcane. Pot și vreau. Dar din păcate nu se scriu roluri de femei tinere. Nu știu de ce, însă toate mamele și nevestele sunt în vârstă, și toate femeile din filmele noastre sunt sub 30 de ani... Și totuși, pentru mine, rolul Agnes este foarte important, pentru că de el, vreau să spun de felul cum îl va primi publicul, depinde tot ce voi face de acum înainte. Este o răscruce...
Și din nou Ilona aceea sfioasă și tăcută se instalează în fața mea, ca ori de câte ori Ana Széles încetează să mai zâmbească. Vreau să știu ce o preocupă, ce o interesează dincolo de zidul meseriei ei.
— Totul. Acum, de exemplu, mă preocupă spectacolul pe care-I pregătesc pentru televiziune. Va fi un show... Dar și asta-i tot meserie... Ce mă interesează? Tot ce se întâmplă în jurul meu, dar numai în momentul în care sunt mulțumită de ceea ce fac, de ceea ce joc, de meserie. Dacă nu, parcă sunt stinsă, parcă nu trăiesc cu adevărat
Ana Széles nu mai zâmbește. Aștept imaginea acelei llone care ne-a însoțit tot timpul, dar nu, rămân doar cu această Ana Széles în varianta ei gravă, dramatică, dar ea însăși. Poate că Agnes va fi cu adevărat ultimul ei rol de fetișcană. Cred că e timpul. Sub zâmbetele de complezență și sub aerul adolescentin, s-a schițat pe nesimțite portretul unei actrițe mature. Cineva trebuie doar să sufle asupră-i un pic de viață. Cineva trebuie să aibă curajul să o descopere așa cum e acum. Ea, Ana Széles, așteaptă.
