REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​Albumul pionieriei capitaliste


     Jurnalul familiei -escu
     La nu mult timp după încheierea sa, Centenarul Unirii ar putea rămâne în conștiința multora și printr-un asiduu „haz de necaz” – formă de autoironie populistă, spre a ne ralia adjectival recentelor trou­vaille-uri ideologice –, în lumina căruia poate fi privit documentarul Jurnalul familiei -escu, lansat de regizor spre final de decembrie, când din brad e păcat să lipsească o steluță sclipitoare (iar de Paște poate că iepurașul îi va aduce și un distribuitor).
     Ecourile pozitive ale precedentului său film, Varză, cartofi și alți demoni, au creat un anumit orizont de așteptare, căruia realizatorul îi răspunde cu același talent de povestitor, menit să-i potențeze pre­dispoziția umoristică, chiar dacă acum obiectul satirei nu mai este un sat, ci o țară.
     Elogiile fiind in crescendo, ambițiile lui Șerban Georgescu au ținut pasul cu ele: rodul lor este un film cu nucleu auto­referențial, în care autorul se plasează istoric în cadrul propriei familii, iar pe aceasta într-o entitate cu atribute de trib, cum pare a fi poporul român. Studiul de mentalități este aplicat unei epoci isto­rice date – cea comunistă –, incluzând sumar transformările inițiale (dinspre perioada interbelică) și cele de final (în anii postdecembriști, evitând orice referiri la cariera cinematografică a realizatorului, începută în 1993 ca monteur la Canalul 31, deținut de Adrian Sârbu). Cu aseme­nea filme documentare a fost o ploaie acidă în ultimele trei decenii, dar Șerban Georgescu are abilitatea badboy-ului utecist (irecognoscibil în instantaneele de la Liceul Industrial nr. 31, redevenit „Ion Neculce” în anul absolvirii), devenit întreprinzător capitalist (în paralel cu o studenție inginerească, lungită strategic pentru evitarea stagiului militar): tonul său confesiv este blând și atașant, conclu­ziile mai severe fiind pasate (cu măsură) către sextetul intelectual convocat spre intervievare separată: Vintilă Mihăilescu, Stelian Tănase, Ioana Pârvulescu, Mihaela Miroiu, Toader Paleologu și Sorin Ioniță.
     În bună parte, formula aleasă de autor este cea a montajului foto-cinematogra­fic, în serii paralele. Pe de o parte, patri­moniul fotografic al familiei Georgescu ilustrează volutele traversării comunis­mului, pe de alta, filmările de arhivă demonstrează modul în care ideologia amprentează existența umană (unele sec­vențe provin de la TVR, altele fac parte din mai vechile producții Filmex Fuga din rai, regia Stelian Tănase, și Clonarea omului nou de Mihai Constantinescu, rămase quasi- sau total inedite până acum). Alegerea acestor documente este făcută îndeobște neostentativ, chiar dacă uneori confuziile în etapizarea comunis­mului par întreținute deliberat – de pildă, conceptul de „muzică decadentă” ține, oficial, de epoca lui Dej, nu de anii ’80, în care regizorul și-a trăit adolescența. Tot în anii stalinismului au fost și eroii – cei care au plătit cu libertatea sau chiar cu viața –, așa încât nu-mi dau seama de ce este inclusă printre ei Ana Blandiana, o scriitoare de altfel respectabilă, după cum nici paralelismul fugar decembrie 1989 – august 2018 nu se susține.
     Iubitor al jocurilor de cuvinte, Șerban Georgescu lansează unul încă din titlu: jurnalul nu vizează doar formatul autobi­ografic – pretext narativ –, ci și, la propriu, un ziar ,,Universul» îngălbenit de vreme, pe care se desfășoară știri care marchează diverse evenimente, majore sau benigne, din viața României. Totul e, aparent, pris â la legere, așa încât ideea demitizatoare (de pildă, a iei noastre naționale) se infil­trează firesc, susținută fiind de hâtrul antropolog Vintilă Mihăilescu (în vervă pe ecranul avanpremierei de la Muzeul Țăranului Român, pe care l-a păstorit). Fără doar și poate, autorul împarte judi­cios rolurile către invitații săi. Toader (am înțeles urbanizarea prenumelui – devenit Theodor – când era ministru, nu și acum) Paleologu se declară un reprezentant al "tembelismului moldovenesc", în numele căruia emite judecăți de bun simț.
     Mihaela Miroiu este feminista dură și fără înclinație spre frivolitate (ipostază ce reiterează o apariție similară din Lovesc, deci exist, documentarul lui Marius Theodor Barna). Stelian Tănase (cu care autorul a colaborat, ca producător, la seria­lul București strict secret) reprezintă istori­cul care cunoaște sforile (și sfera) politicii, pe care un timp le-a și manevrat, în anii ’90. Ioana Pârvulescu e cărturăreasa fără vârstă, cu pattern-urile tuturor celor ce gravitează în jurul lui Gabriel Liiceanu, iar Sorin Ioniță este imaginea vie a versatilită­ții intelectuale a multora dintre „decrețeii” (trecem peste faptul că e născut în 1966) ajunși la butoanele formării de opinie, în virtutea căreia flutură steagul găurit al „istoriei care nu trebuie să se repete”.
     În unele artificii de montaj se citește experiența (de două decenii) de lucru în publicitate a lui Șerban Georgescu, după cum în știința narativă se traduc și numeroasele documentare de „aven­tură extremă” pe care le-a realizat pentru diverse televiziuni, sau colaborările cu David Kinsella. Ca atare, Jurnalul familiei -escu poate fi văzut și ca un corolar – la maturitate – al activității unui self-ma­de-man în domeniul regiei, care a intrat în lumea documentarului de artă după vârsta de 40 de ani. Începuturile consa­crării sale ca autor (abia în 2016 face din nume un renume) înseamnă, totodată, și o predare de ștafetă: „coperțile” Jurnalului îl înfățișează pe Șerban Georgescu în ipostaza de tată al unei adolescente deja emancipate, dornică să pornească pe cont propriu în căutarea succesului: prin istorie (ca „olimpică” la această materie), dar și prin moment (fiindcă părintele o vede în trendul tineretului care părăsește România).
     Semnul ciclicității domină acest film, contrapunctat de muzica lui Mircea Florian, un garant al adevărului artistic, același în orice -ism.
(Film, nr. 1/2019)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cronica de film, dinu ioan nicula, jurnalul familiei escu film, revista film nr 1 2019

Opinii: