În strada Ursuleţului filmare de noapte la
Ultima noapte a copilăriei. Efectul reflectoarelor aprinse, lumea, oricum mai puţină decât ziua, şi
Savel Stiopul mai calm, dar mult mai calm decât era în vară la Tuzla.
lon Anton pune încă lumina. Tăcut, liniştit şi cu aerul lui un pic supărat, supărat aşa în general, pe cer, pe pământ şi pe reflectoare, Anton se mişcă fără zgomot dintr-un colţ al scuarului în celălalt şi, cu o vorbă sau cu un gest face să se aprindă rând pe rând reflectoarele, le concentrează, le difuzează, calculează exact rolul pe care îl va avea fiecare în luminarea scenei. Se face lumină «a giorno» şi, după un timp, locatarii străduţei renunţă unul câte unul la somnul legitim şi ies, în pijama şi papuci, pe balcoane, barem să vadă ceva. Nu prea au mare lucru de văzut pentru că este o scenă simplă, nespectaculoasă, dar fascinaţi ca în faţa şarpelui Boa sau a televizorului, rămân pe baricade până la urmă.
Bine, dar unde e arta?
Se filmează cu:
Irina Gărdescu, Liviu Tudan şi
Constantin Diplan. Irina Gărdescu — Mina, coboară dintr-un Fiat 850, îşi deschide, enervându-se, umbrela (pentru că plouă) face câţiva paşi până la intrarea casei sale şi este ajunsă din urmă de Liviu Tudan — Lucian, care a aşteptat-o undeva prin apropiere. Atât.
De fiecare dată când coboară din maşină Mina se chinuie să-şi deschidă umbrela. Se chinuie cu atâta convingere încât îndelung nu ne dăm seama că este o indicaţie regizorală. La ora 4 dimineaţa, când s-a tras ultima dublă, când toţi ne-am lămurit de mult ce-i cu umbrela, şoferul cisternei care alimentează ploaia se miră candid: «Da' ce are umbrela aia? E stricată?»...
Între 4 şi 5 dimineaţa se mai filmează câte ceva şi noaptea se încheie calm, nepermis de calm, fără accidente — dacă e să nu socotim accident pantalonii pe care unul dintre asistenţii de regie şi-i rupe într-un pom încercând să aşeze ploaia, adică furtunul — cât mai în raza aparatului de filmat — fără accidente deci, şi fără probleme. La urma urmelor, ce poate fi problemă la o asemenea filmare? Dacă ploaia se află în cadru. Dacă hainele actorilor sunt suficient de ude. Dacă pomul din cadru este udat şi suficient şi proaspăt ca să arate plouat. Dacă Irina Gărdescu întârzie destul pe drum încât Fiatul să o depăşească tocmai când trebuie. Dacă Fiatul vine cu destulă viteză încît s-o prindă pe Irina Gărdescu într-un anumit punct al trotuarului. Dacă Liviu Tudan porneşte la timp de lângă aparat şi aleargă spre Mina destul de repede sau destul de încet încât ea să nu aştepte în uşă, ci să fie surprinsă pe punctul de a intra. Probleme mărunte, gospodăreşti aproape. «Bine, dar unde-i arta în toată povestea asta?» murmură un privitor. Arta stă în a le rezolva pe toate şi a face să nu se vadă în film că au existat. Să nu se simtă cele nouă ore în care s-a pregătit şi filmat un cadru în intrarea Ursuleţului.
