Astă-seară, 28 mai, la Cinema Studio, filmul Pădurea are o proiecţie specială, după care va intra în circuitul cinematografelor. Criticul de film Cristian Tudor Popescu va prezenta documentarul.
Documentarul
Pădurea a avut premiera în cadrul
Festivalului Docuart 2014, după ce a fost proiectat la mai multe festivaluri.
Regizorul
Siniša Dragin a fost premiat pentru acest film la Vision du Réel de la Nyon 2014 pentru Cel mai inovator lungmetraj. Scenariul scris de Dragin şi Copel Moscu este povestea unui tablou pictat de Ion Andreescu, dăruit de Gheorghiu Dej lui Iosip Broz Tito. De la această lucrare plastică s-a declanşat descoperirea unei conspiraţii politice, cu urmări greu de bănuit în epocă. Foarte inventiv vizual, documentarul foloseşte filmări de epocă, dar şi reconstituirea unui drum al libertăţii.