Asociația Nord lansează campania #7deAcasă, chemând comunitatea botoșăneană să strângă rândurile în lupta împotriva pandemiei de COVID-19.
Zilele Nordului, cel mai mare festival de muzică, arte, sport și călătorii găzduit pe colțul celor trei frontiere: România,Ucraina și R. Moldova demarează o campanie de strângere de fonduri și resurse pentru dotarea spitalelor din județul Botoșani.
A șaptea ediție a Zilelor Nordului este și prima în care se pun la vânzare bilete de festival. Se întâmplă în cadrul campaniei #7deAcasă, care mobilizează botoșăneni, prieteni ai festivalului și pe cei care au un cuvânt de spus în lupta împotriva pandemiei de COVID-19 în județul Botoșani.