Un film în care echipa de filmare este, dacă nu personajul principal, oricum un personaj-cheie. Scenariul şi regia: Alexandru Tatos, Casa Patru.
„Un pictor descoperă adevărul despre zborul unei rândunici şi aşa apare pictura chineză. Apoi vin alţi artişti care încep să copieze primul artist în loc să-şi hrănească inspiraţia direct din zborul rândunicii. Şi aşa apare convenţia.” Astfel definea convenţia Jean Renoir, regizorul care a luptat toată viaţa împotriva artificialului, a mistificării realităţii pe ecran, a clişeului. „Prin clişeu înţeleg o imagine, o părere, o judecată care s-a substituit realităţii pe ascuns”, declară autorul
Regulii jocului.
Despre convenţie şi clişeu, despre cum se obţine clipa de adevăr cinematografic, despre autentic şi artificial într-un fapt de cinema, despre toate acestea şi încă despre câteva probleme ce dau insomnii regizorilor va fi vorba în filmul
Secvenţe, scris şi regizat de
Alexandru Tatos. Sunt, de fapt, trei filme−scheci:
Patru palme (în copie standard la sfârşitul anului trecut),
Telefonul (s-au terminat filmările) şi
Prospecţie (s-a dat „motor” în luna ianuarie). Regizorul a ezitat între mai multe titluri (două dintre ele: „Puneţi-i în ochi glicerina” sau „Fotografii de racord”) care să unească cele trei mini−filme. Ca şi titlul definitiv
Secvenţe, ele avertizează că ne aflăm în familia filmului în film, în care
Noaptea americană al lui Truffaut e punct de referinţă. Alexandru Tatos sparge deci limitele „cadrului”, filmează nu doar actorii ci şi echipa de filmare, atmosfera de platou, întâmplările de pe margine, din „viaţă”, nu odată mai dramatice decât dramaturgia filmului, care se turnează.
Secvenţe va răspunde, credem, şi dorinţei multor spectatori de a pătrunde în culisele unei filmări. Vom vedea cum se desfăşoară o filmare „clasică”, o mizanscenă pe platou la Buftea (în
Patru palme), cum se realizează şi care sunt riscurile unei filmari „pe furate” (în
Telefonul), ce caută şi ce găsesc cineaştii în
Prospecţie. Poveştile omeneşti din fiecare scheci fiind cum spuneam mai interesante decât poveştile de platou, despre ele nu vom spune deocamdată decât că sunt „de actualitate”. Atotcuprinzător cuvânt, plin de promisiuni atunci când e vorba de regizorul filmelor
Casa dintre câmpuri,
Rătăcire sau
Mere roşii. „În fiecare din filmele mele am folosit ciné−verité-ul. De multe ori mizanscena clasică e confundată cu aceasta surprindere pe viu a realităţii. Chiar la filmele mele s-a făcut această confuzie în cronici. Ceea ce înseamnă că uneori „confecţia” sau „convenţia” poate fi tot atât de „reală” ca un ciné-verité. Nu spun un lucru nou când afirm că în cinema realitatea poate fi de multe ori mai adevărată atunci când o plăsmuieşti...”
Confesiunea aparţine regizorului Aleacandru Tatos, regizorul filmului
Secvenţe. Pentru că personajul „Regizorul” din film este un fanatic al ciné−verité-ului. Nu şi operatorul cu care el lucrează (interpretat de
Florin Mihăilescu!) Replică din
Telefonul: „Nu cred în experienţele astea. Să mă tai şi nu cred! De ce n-am făcut noi o filmare cinstită, să-mi pun lumina cum trebuie, să decupăm...” Replică pe care Fiorin Mihăilescu (interpret) o dădea regizorului (tot interpret) la minus cinci grade, într-o dimineaţă de iarnă pe Magistrala din Bucureşti.
În
Patru palme echipa de filmare era şi cea care apărea în film. Cum de atunci şi până la filmarea
Telefonului a trecut ceva vreme şi echipa s-a risipit la alte filme, mulţi au fost solicitaţi în continuare doar ca interpreţi. De aceea am notat la
Telefonul, în afara interpreţilor filmului din film (
Emilia Dobrin-Besoiu şi
Dragoş Pâslaru), perechile pandant. Secretara de platou: în film Ioana Manolescu, la filmare Celina Petrescu. Machiaj: în film, Ileana Codarcea, la filmare Ştefan Mihăilescu. Pictoriţa de costume:
Svetlana Mihăilescu în film, Andreea Hasnaş la filmare. Decor: Nicolae Şchiopu pentru
Telefonul şi
Prospecţie, Andrei Both pentru
Patru palme Imaginea: Florin Mihăilescu (rolul operatorului) şi Petre Petrescu. Reportajul unei zile de filmare era greu de realizat. Nu atât din cauza gerului, ci pentru că chiar membrii echipei auzind câte un „stop” sau „n-a fost bine!”, întrebau: „E din film? sau e pe bune?” Acelaşi lucru am fi putut să ne întrebăm şi noi auzind un fragment din dialogul filmat:
Operatorul: „În filmele noastre oamenii nu mor, n-au probleme, nu fac dragoste în schimb pionezele sunt autentice...”
Regizorul: „Ce vrei să fac?”
Operatorul: „Toţi ziceţi la fel...”
