Oana Pellea: Pe Iângă faptul că întâlnirea cu
Stere Gulea şi
Vivi Drăgan Vasile, cu echipa lor minunată, este senzaţională — o adevărată bucurie, cred că rolul meu în acest film este cel mai complex din câte am făcut fiindcă personajul are de parcurs o gamă foarte mare de trăiri. Mi-e foarte drag şi îl iubesc pentru că nu minte! Nu cred că va fi un film despre Revoluţie, ci despre noi toţi laolaltă. Un film despre un destin, despre drumul unui om.
Practic mai avem doar câteva zile de lucru; filmarile s-au întrerupt pentru că nu ni s-a permis să intrăm în holul televiziunii. Acum se spune că ni se va permite. Trei sferturi de film este deja montat, am făcut şi post sincronul. Îmi pare rău că se termină!
Noroc că repet la „Bulandra” cu Ducu Darie „Trei surori” unde o joc pe Maşa.
Răzvan Vasilescu: Filmul — pe un teren şi un fundal mortal al demonstraţiei antiguvernamentale din decembrie '89, prin destinul a patru personaje — o asistentă medicală, un doctor şi doi ofiţeri din Ministerul de Interne — încearcă să reconstituie un adevăr de viaţă pe care cele patru personaje şi l-au ales atunci.
E vorba de o atitudine politică vrând nevrând... Dar cum politica e arta posibilului, până o să vedeţi filmul, ghiciţi dacă de data asta veţi afla adevărul.
Eu sunt un tip din Securitate şi, credeţi ori nu, nimeni nu m-a văzut omorând pe cineva. Şi dacă m-a văzut?
O să vedeţi!
Nu numai timpul înseamnă bani
Vineri — de Bobotează — Institutul de Arhitectură, ora 13.30. Agitaţie, echipa tehnicienilor montează aparatura, se aprind proiectoarele, se descarcă recuzita. Frapează — evident — tablourile în culori vii ale cuplului conducătorilor morţi, se retuşează detalii, un geam trebuie opacizat, un panou trebuie deplasat, etc., să semene cât de cât cu ambianţa culoarelor televiziunii în '89.
Nu trece nici jumătate de oră şi entuziasmul scade: nu se ştie dacă şi când mai vine „armata” fără de care secvenţa nu se poate filma!
Într-o încăpere minusculă, de bine de rău încălzită, regizorul Stere Gulea încearcă să-şi menţină calmul răsfoind revista „22” şi recapitulând discuţia sibilinică avută cu o seară înainte cu un „maior” („Dar poate nu de el depinde?!”).
Luminiţa Gheorghiu parcurge pe diagonală paginile „Evenimentului” şi se apără când e provocată la confesiuni de creaţie („A, nu, eu fac doar figuraţie aici, n-am ce să-ţi spun!”). Taciturn ca de obicei, Cornel Scripcaru. Nu tocmai în apele lui, încărunţit prematur, regizorul Andrei Cătălin Băleanu (
Muntele ascuns) pe post de... actor. Vedeta incontestabilă însă care te face să mai uiţi că vremea trece este Răzvan Vasilescu, deocamdată în vervă. Mai ales că primeşte vizita amicului său Şerban Celea, care-i relatează cum a decurs în ajun, la Teatrul de Comedie, întâlnirea dintre vechea şi noua distribuţie a spectacolului „Troilus şi Cresida”, apoi împreună improvizează pe loc un excelent scheci despre efectele nefaste ale alcoolismului asupra organismului ce face eforturi disperate să se apere. Inimitabili — doar o cameră video le-ar fi: putut reţine hazul!
În hol, cu altă umoare, îşi trec timpul scenografa
Svetlana Mihăilescu, secundul Mircea Plângău, operatorul
Alexandru Solomon şi directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile. Acesta din urma, stăpânit de un calm englezesc, relatează despre experienţele sale de lucru în echipe americane unde nu se ignoră dictonul „Time is money” şi chiar e gata să parieze că el s-ar angaja director de producţie dacă s-ar accepta să-i revină 10% din economiile pe care le-ar realiza. Îşi aminteşte de profesionalismul exemplar al lui Sideriu Aurian, unul dintre cei mai destoinici directori de producţie din Buftea, apoi brusc se scuză şi pleacă să se intereseze ce se întâmplă cu filmarea. Oricum, lumina s-a dus. E ora 15.30.
Îi dau un telefon Oanei Pellea care aşteaptă acasă să fie chemată la filmare...
