„Două zile după ce am asistat la coborârea în infern evocată de românul Dan Pița în Hotel de lux, care se încheia cu un sentiment de neîncredere în viitor, sugerând că istoria se poate repeta, a fost proiectat Ciuma ― ecranizarea romanului lui Camus de către cineastul argentinian Luiz Puenzo. Acesta comunica aceeași stare de deziluzie exprimată prin intermediul metaforelor. Se poate spune că metafora este discursul favorit al multora dintre cineaștii prezenți în competiția Mostrei venețiene”. Am citat din articolul corespondentei cotidianului „La Repubblica”, Natalia Aspesi, spre a vedea că nu numai cineaștii noștri uzează de limbajul metaforelor, simbolurilor, alegoriei. Asemănarea dintre cele două filme numite decurge, probabil și din trăirea unor experiențe istorice comune.
lată ce spune cineastul argentinian Luiz Puenzo ziarului „Corriere della Sera”: „Imediat după căderea dictaturii în Argentina (la începutul anilor '80), eram la modă. Toți se ocupau de noi, ne compătimeau, ne susțineau. Acum rar se mai scrie despre noi, nu mai suntem interesanți. lată-ne încercuiți de zidul indiferenței ca și cum nu am exista, ca și cum astăzi disponibilitatea de a ști, de a înțelege, de a face s-a spulberat. Este motivul care m-a determinat să ecranizez romanul „Ciuma”, ce ilustrează de fapt oboseala față de tragediile altora. Astăzi aș spune față de tragediile iugoslavilor, ale africanilor, ale sud−americanilor și, într-un fel, și ale Europei de Est”.
O definiție cât se poate de exactă a direcției preocupărilor cineaștilor lumii așa cum se reflectă ea în filmele Mostrei venețiene, dar și definiția unei stări de fapt istorice contemporane.
