Hidos

     Oare Jojo n-a avut în jurul ei nicio persoa­nă cu discernământ, care să-i spună că felul în care e folosită în filmul lui Sergiu Nicolaescu, Poker, este degradant? La Hollywood, nicio starletă n-a mai fost tratată aşa pe ecran de zeci de ani; dacă ar fi fost, s-ar fi ajuns la tribunal. Nu mă refer la felul în care e tratat personajul ei (o prostituată cu „acsient măldăviniesc“) de personajele masculine ale filmului (nişte porci bătrâni). Ce vreau să spun este că porcii bătrâni care au făcut filmul o văd exact la fel cum o văd porcii bătrâni despre care e vorba în el. În cea mai mare parte a timpului, e pusă să defileze goală (dacă nu de tot, cel putin până la brâu) şi bine­înteles că aproape niciodată nu e încadrată doar de la umeri în sus;  Nicolaescu gândeşte ca un pornograf – dacă ar încadra-o aşa ar pierde bani. Jojo are două întâlniri clasice de porno – cu postaşul şi cu şoferul de ambulanţă. E lovită peste faţă (tare, nu în joacă), ceea ce o excită. E pusă să muşte cu poftă animalică dintr-un cozonac în timp ce e luată pe la spate. Şi toate astea sunt prezentate ca şi când ar fi amuzante. Realizatorii nu ştiu dacă vor să râdem de personajele lor (mă refer la cele masculine) sau cu ele: scenaristul Adrian Lustig le pune în gură vorbe de duh despre care clar crede că sunt chiar de duh, deşi (făcând abstracţie de obscenitate) sunt la nivelul textelor unei brigade artistice dintr-o întreprindere comunistă, iar actorii se vor simpatici. Filmul se cere luat ca o satiră a corupţiei, dar e doar spectacolul hidos al lăfăirii celor care l-au facut – porcii bătrâni Nicolaescu, Lustig, Horaţiu Mălăele, Valentin Teodosiu şi Vladimir Găitan – în propria lor stricăciune, în propriul lor primitivism, în grosimea propriului şorici.