Mă bucur că pot vorbi despre acest rol episodic din filmul
Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu, episodic, dar, prin valoarea modelului istoric, ca să nu mai spun pentru mine însămi, cu totul semnificativ, rol distins cu un premiu la Festivalul național „Cântarea României”.
Au fost doar două scene scurte, dar concentrate, marcând prezența acestei domnitoare din Țara Românească în destinul voievodului moldovean. Chiajna este prima „femeie-bărbat”, prima femeie-diplomat din istoria Țărilor Române care, cu toate că se afla vasală față de turci, a știut să-i înfrunte, cu iscusință și inteligență, cu dârzenie și ambiție, având o fire „aprigă la mânie”, cum spune cronicarul.
Rămasă de tânără văduvă, Chiajna a fost obligată să se ocupe în egală măsură de soarta copiilor săi, ca și de cea a statului, jucând un dublu rol: și de mamă și de bărbat.
Interpretarea acestei figuri istorice a fost o sărbătoare în viața mea, cu atât mai mult cu cât regizoarea
Malvina Urșianu, cunoscându-mă de la absolvență, cunoscându-mi activitatea teatrală, mi-a declarat că a scris cele două scene, scurte dar consistente, pe nerăsuflate, cu gândul la mine. Lucru care mi-a dat, de la bun început, un plus de curaj. Am lucrat aproape un an de zile, cu intermitențe, pentru acest succint rol: lungi discuții, repetiții, probe de costume, de mișcare, de ținută exterioară, legate de cea lăuntrică.
După o astfel de pregătire, am trăit pe platou, la filmare, fără greutate, sentimentul de dragoste față de înaintașul Ștefan cel Mare, în monologul pe care-l am în fața Ruxandrei, în monologul pe care-l am în fața Ruxandrei, soția lui Lăpușneanu. Am trăit sentimentul semeției și mândriei neamului, față de solul turc, duioșia și îngrijorarea față de copiii Ruxandrei și ai Lăpușneanului, care sunt obligați să plece pentru șapte ani în exil. Era sentimentul patriotic îmbinat cu o problemă diplomatică, atunci când o sfătuim pe Ruxandra să obțină o serie de date, prin femeile din haremul sultanului, intersând politica față de Țările Române.
Am simțit cu toate aceste stări, propuse de regizoare, au fost percepute și retrăite de spectatori, pretutindeni în țară unde s-a proiectat filmul, începând cu publicul de la București și de la Cluj, care a aplaudat „la scenă deschisă”. Pentru că scenele au fost scrise inteligent și pe alocuri chiar picant, ca limbaj. Prin asta, figura Chiajnei a reînviat în noi, ca un exemplu de dârzenie și spiritualitate, de patriotism și demnitate umană, dovedind încă odată că în țara noastră avem femei în stare să împlinească înalte meniri politice.
