​Faţă în faţă cu lumea lui Caragiale

     Pornind să facă film după opera unui mare clasic, Lu­cian Pintilie şi-a ales, lucid, o poziţie din cele mai inco­mode, de riscuri dar şi posedând ascunsa capacita­te a marii valori.
     D'ale carnavalului, filmul, este foarte puţin o ecranizare şi foarte mult o «regân­dire» a lui Caragiale, o intensificare a per­sonalităţii acestuia într-o operă care repre­zintă, dar şi reinventează cosmosul caragialean. Scenariul, jumătate poveste, jumătate e­seu, o dovedeşte pe deplin. Textul după care Lucian Pintilie realizează filmul său, vine, indirect, să pună din nou în discuţie statutul scenariului, instrument de lucru dar şi operă închegată în acelaşi timp. Cantitatea de meditaţie cuprinsă în el suge­rează şi serveşte cât se poate de bine filmul, dar posedă o valoare în sine, o trăsătură stilistică proprie, inconfundabilă. Proba­bil că relaţia cu clasicii este puntea pe care cineaştii noştri îşi găsesc cel mai uşor modalitatea de expresie optimă. Aceasta se resimte şi în scenariile lui Titus Popovici după Slavici şi Rebreanu cât şi în acest caz. D'ale carnavalului nu este prima încercare de acest fel a regizorului Lucian Pintilie. După Cehov a realizat scenariul şi mai apoi un film, Salonul nr. 6 în lugoslavia. Film de televiziune iniţial, în 1973, el a fost prezentat la Cannes anul trecut într-o secţiune nou înfiinţată «Un certain regard» unde a şi fost premiat.
     Tot un scenariu după clasici, «Baltagul» de Sadoveanu, a publicat în «Viaţa româ­nească» cu câtva timp în urmă. lată deci ca D'ale carnavalului se înscrie într-o serie căreia, după mărturisirea autorului, li s-ar mai adăuga un teanc de inedite (Sadoveanu, Camil Petrescu, etc.)
     Sunt dese referirile în scenariu la spec­tacolul teatrului Bulandra cu aceeaşi pie­să. Pintilie atrage atenţia mai ales asupra deosebirilor care, fără îndoială, sunt foarte mari, esenţiale. Reporterul, în acea vreme student, mergea la spectacol, împreună cu mai toţi colegii lui, ca la un fel de lecţie despre marele nenea lancu. Revăzut de zeci de ori, spectacolul deschidea perspec­tiva neaşteptată a unei adevărate bătălii estetice între cei doi creatori: dramaturgul şi regizorul, bătălie reluată în acest film cu superbă ambiţie şi deschidere a gândului estetic. Numai că filmul nu contrazice şi nici nu continuă direct spectacolul. El urcă o treaptă, încă nebănuită, apropiin­du-se de marele dramaturg altfel, mai pro­fund, mai în termenii lumii noastre. În acţiune, personajele din D'ale carnavalului se interferează cu cele din lumea schiţe­lor. Lache, Costică şi, bineînţeles, Mitică. Se deschide aici o nouă perspectivă, un univers în care tristeţea şi veselia se între­pătrund într-un «tragic al băşcăliei».
     Citind textul scenariului în mijlocul locului de filmare, între oamenii şi obiectele ce oferă o neaşteptată şi mirifică materializare a celor scrise, simţi mai acut decât în altă parte imensitatea efortului creator (scenografia: Paul Bortnovski ajutat de Nicolae Şchiopu; costumele Doina Levinţa). Însin­gurat între povestea din scenariu şi drumul ei către film, drum care poposea pentru o clipă în realitate, încercam să pătrund în spatele măştilor, dincolo de care nişte oa­meni, actori şi figuraţie, deveneau perso­naje, locuitori ai unei lumi care nu apare decât pentru a se transforma în fantasmă, în imagine, în acelaşi timp reală şi ireală. Erau foarte mulţi actori, pe care îi cunos­team din alte filme, ocupaţi, mereu aler­gând de la un film la altul, dar aici aşezaţi şi răbdători; erau membrii echipei, ştiuţi de la alte filme: regizorul secund Mariana Petculescu, operatorul Florin Mihăiles­cu, secretara de platou Domnica Rădu­lescu, inginerul de sunet Andrei Papp. Toţi străduindu-se să-l înţeleagă pe Lucian Pintilie, să-l ajute în acest efort imens care este creaţia filmului «D-ale carnavalului» — şi va garantez că nu este uşor de înţeles şi urmat... Oare de ce trebuie atâta talent pentru lucruri atât de simple? Toate lucru­rile de valoare în artă, este de părere reporterul, sunt în acelaşi timp şi simple. Dar, reîntorcându-ne la scenariul nostru, vom spune că din el transpar cu claritate liniile de forţă ale unei creaţii... «de cinematecă», Sigur, nu este unica modalitate de a-I în­ţelege pe Nenea lancu, ea poate fi contro­versată, dar în acest moment este o inter­pretare ce se vrea înscrisă în circuitul uni­versalităţii. Carnavalul înghite în imensul său receptacol, nu numai drama personajelor, măştile şi mesaventurile lor, dar şi semnificaţii ce depăşesc locul şi timpul acţiunii, într-o plină de farmec şi lucida expunere (să recunoaştem, nu e uşor să îmbini farmecul cu luciditatea).
     Sigur, se mai pot scrie multe despre acest film... Despre felul în care lucreaza Pintilie cu actorii, reuşind într-o zi să re­facă un drum pentru care în teatru e nevoie de săptămâni şi luni, ducând scenele la incandescenţă a atmosferei şi a ritmului absolut caracteristice operei sale; despre rolul sunetului şi al muzicii în structurarea unor sensuri, despre universul estetizant şi estetizat al unei ecranizări cu specificul şi proporţiile celei de faţă. În toate însa, relaţia regizorului cu textul de la care pleacă această placă turnantă a scenariului nu poate lipsi.
     Târziu, noaptea, închid ultima filă a scenariului, personajele sunt în drum spre cior­ba de burtă, sorbită-n memoria lui Mitică dar şi pentru a le trece mahmureala. Dincolo de file, o brişcă cu doi cai murgi opreşte aducându-I pe Mitică la Carnaval. Această trecere, reîntoarcere şi reinvenţie în acelaşi timp oscilează un timp între realitate şi fantasmă, până când gestul unui adept al lui Mitică (în film Ovidiu Schumacher) îl rupe cu totul dintre noi. Între glumă şi poemă, el ia balonul unui copil şi-I lasă să zboare pe cerul întunecat al necunoscutu­lui. S-a auzit un stop de undeva din spatele aparatului. Ştefan lordache, Aurel Cio­ranu, lon Anghel, loana Crăciunescu, Tamara Buciuceanu, Aurel Giurumia, Ştefan Bănică, Simona Măicănescu, Costel Constantin, Radu Panamarenco şi Florin Zamfirescu se schimbau, ieşind din personajele lui Caragiale şi redevenind ei înşişi. Se terminase o zi de filmare, fil­mul abia începea.