Cu cel de al treilea film al său,
Mircea Daneliuc își confirmă vocația pentru filmul inspirat din actualitate, vocație ce se prefigura încă de la debut. De altfel între
Cursa și
Proba de microfon asemănările sunt numeroase. Ambele sunt construite pe formula dramaturgică a trioului – doi bărbați și o fată și, respectiv, două femei și un bărbat care fac, la propriu sau la figurat, o bucată de drum împreună. În ambele unul dintre personaje este mai matur decât celelalte două creând un echilibru special prin diversificarea concepțiilor, preocupărilor etc. În ambele există un adevărat cult pentru detaliul semnificativ, pentru detaliul care contribuie la definirea personajelor (vezi lucrurile pe care le cară fata din
Cursa sau interioarele din
Proba). Ca să nu mai vorbim de faptul că Nelu Stroe se conturează încă din
Cursa, unde la început apare un operator de televiziune (interpretat tot de Daneliuc), care filmează plecarea transportului special.
Aprofundând, însă, comparația constatăm că, în raport cu
Proba de microfon, filmul de debut reprezintă numai un embrion, o schiță, un proiect. În
Proba planurile acțiunii se multiplică. Cele trei personaje nu mai trăiec izolate în cabina camionului, ci se află în mijlocul unei forfote de oameni, fiecare cu problemele lui, probleme care, datorită profesiei Luizei și a lui Nelu, nu rămân abstracte sau presupuse, ci se transformă în adevărate instantanee de viață. Și până la urmă nu știm ce este mai fascinant și totodată mai impresionant. Drama celor trei personaje de ficțiune – a Luizei, femeia matură și singură împlinită pe plan profesional și ratată pe plan afectiv; a lui Nelu, bărbatul nehotărât care își exprimă prea târziu sentimentele; a lui Ani, fata aparent nepăsătoare și ușuratică pentru care viața este o permanentă goană după un dram de liniște și de siguranță – sau dramele nenumăratelor personaje reale surprinse pe viu în gară, pe stradă, în fabrică (fata cu ochiul înviețit care a făcut un autostop prelungit prin mai multe județe sau cele de la căminul nou și curat unde au de toate, dar sunt singure)? Sunt drame cu d mic după cum și adevărurile pe care le spune acest film sunt cu a mic, adevărurile noastre de fiecare zi și prin asta cu atât mai importante.
După atâtea filme de actualitate care s-au străduit să fardeze realitatea până la a o face de nerecunoscut, Mircea Daneliuc secondat de o echipă excelentă (operatorul
Ion Marinescu, inginerul de sunet
Silviu Camil, actrițele
Tora Vasilescu și
Gina Patrichi) reușește să ne dea o probă de autenticitate.
