...
Ni cet excès d'honneur, ni cette inignité : n-au dreptate, cred, nici cei care au prezentat pelicula cu surle şi trâmbiţe, ca pe un eveniment, la cinematograful „Patria", dar nici cei care o socotesc o ruşine a națiunii. Adevărul se află, după opinia mea, la mijloc, adică în producţia medie, curentă, non-artistică, pe care se sprijină toate cinematografiile de oarecare soliditate industrială şi comercială.
B.D. intră în acţiune e un produs „comico-poliţist" şi, aşa cum s-a adăugat, „de divertisment", cu un succes de public simţitor mai amplu decât al altora, un film din cele indicate în rubricile specializate de aiurea cu o steluţă, între „de văzut" şi „de văzut la rigoare".
Cu
B.D. intră în acţiune reînvie şi la noi vechiul ideal lansat în teatru de spaniolii „secolului de aur", prin faimoasa „reţetă" a lui Lope de Vega, preluat apoi de francezi, prin Sarcey, cu formula aşa-numitei „pi
èce bien faite", şi aplicat în cinematograf mai ales de americani. Totul stă în a capta şi a menţine treaz interesul publicului, aşa cum se întâmplă într-o partidă de cărţi, în care autorul aţâţă curiozitatea şi emoţia, dezvăluindu-şi pe rând, ca un jucător abil, combinaţiile şi atuurile ţinute în mână (sau în mânecă).
Din acest convenabil punct de vedere, al produsului „bine făcut",
B.D. intră în acţiune e o reuşită parţială. E o reuşită pentru că, într-adevăr, stârneşte atenţia şi hazul spectatorului prin câteva gaguri şi „poante" verbale amuzante ; pentru că e jucat de câţiva actori cu o efectivă forţă comică ; pentru că e turnat în respectul unor norme artizanale corecte şi sigure (vreau să spun că se ştie, aici, ce e un cadru, cum se diferenţiază un plan mediu de un plan american şi ce efect poate să aibă montajul paralel sau un insert oportun etc.) ; într-un cuvânt, pentru că e făcut de o echipă de tehnicieni irepresibili - regizor, operator, regizori-secunzi, compozitor etc. - meseriaşi capabili să execute la termen şi îngrijit o comandă pe gustul clientului.
Reuşita rămâne, totuşi, parţială pentru că a doua jumătate a distribuţiei e diletantă şi stângace, în contrast evident cu bravura celeilalte jumătăţi, .profesionistă, pentru că ritmul lâncezeşte din loc în ioc ; pentru că umorul e din când în când forţat sau crispat sau de un gust îndoielnic ; pentru că spectatorul rămâne cu întrebări logice fără răspuns (ceea ce decalogul produsului bine executat respinge cu energie). Rădăcina acestei limitări a succesului comercial - care putea fi deplin — trebuie căutată în scenariu, după cum just arăta D. Costin în „Scânteia". Dintr-o curioasă, inexplicabilă inconsecvenţă, nu s-a mai apelat pentru scenariu la specialişti (în produse comico-poliţiste), nici măcar în calitate de „ajustori" ai unei compoziţii insuficient rotunjite şi articulate. Păcat!
Oricum,
B.D. intră în acţiune e digestiv şi culinar, cum ar fi exclmat Brecht (mai ales la apariţia în cadru a oalei cu varză) şi într-o măsură „reconfortant" pentru cetăţenii paşnici ai oraşului nostru : deşi atunci când li se reproşează - în momentul de vârf, de „acme" al hazului de necaz din sală - că indivizii care fură, nu 200 de lei ca nostimul ţigan-borfaş ci zeci de mii, se plimbă în voie, miliţienii ridică neputincioşi din umeri - aici, autorii au aerul de a „deranja", satisfăcând însă pe toată lumea — putem fi foarte siguri că liniştea şi avutul ne sunt bine păzite, accentul pe acest sentiment fiind pus mereu cu empatie, îndeosebi în epilogul justiţiar şi pedagogic.
Şi mai are un merit
B.D. în contextul cinematografului autohton. .Ni se arată cum, din „diverse" în „diverse", dintr-un „mărunţic" într-altul putem ajunge, cu puţină vigilenţă critică, la identificarea unei adevărate crime.
A bon entendeur salut...