Filmul documentar de lungmetraj
Afacerea Tănase, care a împrumutat şi subtitlul unei scrieri a lui Virgil Tănase (dedicată evenimentelor rememorate în film),
Leapşa pe murite, este o producţie Libra Film şi evocă întâmplări reale de la începutul anilor '80 ai veacului trecut care au zguduit opinia publică română şi franceză. Este vorba despre tentativa de asasinare, la Paris, a scriitorilor români Virgil Tănase şi Paul Goma, pusă la cale de însuşi şeful statului român, Nicolae Ceauşescu, cu sprijinul organelor securităţii. Eram la curent cu această poveste desfăşurată înspre sfârşitul anului 1982 deoarece la vremea respectivă, postul de radio „Europa Liberă" - care era prezent, cel puţin în surdină, în toate casele noastre - a urmărit, zi de zi, desfăşurarea evenimentelor, menţinând constant suspansul şi tensiunea neliniştii publice româno-franceze, interesul pentru aflarea adevărului, chiar dacă anumite acţiuni ale serviciilor secrete româno-franceze rămâneau atunci secrete. Tocmai aceasta îşi propune filmul realizat de
Ionuţ Teianu, după mai bine de trei decenii de la desfăşurarea evenimentelor, să lămurească nişte necunoscute ale întâmplărilor de atunci, să evoce incidentul cu informaţii cât mai apropiate de datele reale ale „afacerii Tănase". Pentru aceasta, pe lângă documentele de epocă (alese cu grijă şi integrate armonios în context), recurge la mărturiile unor persoane implicate în respectivul conflict, printre care personaje reale ale serviciilor secrete franceze (DST) sau româneşti, sau însuşi eroul „afacerii" de atunci, scriitorul Virgil Tănase şi, desigur, recurge la mărturiile agentului Securităţii, însărcinat cu misiunea lichidării celor doi scriitori, Matei Haiducu, a cărui identitate franceză a devenit (chiar dacă filmul încearcă s-o ascundă, n-am înţeles de ce) Mathieu Forestier. Acest Matei Haiducu, după cum se autodefineşte, rămâne un personaj destul de circumspect, de obscur şi de „aerian", deşi el refuză misiunea de a-i asasina pe cei doi scriitori români şi ia legătura cu serviciile secrete franceze, pentru a deturna toate planurile criminale de la Bucureşti. Printre personajele lui apare, desigur, şi Francois Mitterand proaspăt ales, atunci, în 1982, preşedinte al Franţei, care lasă impresia că este la curent cu „afacerea Tănase", dar promite dezlegarea „nodului gordian" într-un mai târziu. Meritul principal al filmului semnat de Ionuţ Teianu este acela de nu fi eliminat din „discurs" elementele să le zicem spinoase, ale „afacerii", de fi încercat să răspundă la întrebări grele ale întâmplărilor evocate, care, dată fiind implicarea serviciilor secrete de atunci, nu pot fi scoase uşor la lumină. Chiar dacă unele contribuţii la evenimentele de atunci ale persoanelor implicate, într-un fel sau altul, în conflict, rămân, să zicem, în „coadă de peşte" (cum ar fi, de pildă, implicarea generalului Pleşiță) meritul filmului de a nu ocoli aspectele spinoase ale „afacerii" este incontestabil. Şi astfel, după trei decenii şi-un pic de la evenimentele din 1982, reuşim să înțelegem, în profunzime, „afacerea Tănase" cu toate implicaţiile sale importante, de natură politică, socială, morală şi civică. Flmul mai are un merit esenţial, acela de a nuanţa riguros şi armonios relațiile personajelor implicate în conflict, și aș exemplifica acest merit cu modul în care Virgil Tănase vede, în film, însăşi relația sa cu Paul Goma, după. „afacerea" din 1982. Filmul menţionează faptul că pricini mai mult sau mai puţin oculte - relaţia dintre cei doi scriitori s-a deteriorat, într-o oarecare măsură atunci, dar Virgil Tănase mărturisește în cuvântul său din film că s-ar bucura dacă, în această ordine de idei, ar ajunge la o vârstă a reconcilierii, așa cum au stat lucrurile în realația dintre filosoful Emil Cioran și dramaturgul Eugen Ionescu, care s-au ciondănit ani de zile pe parcursul vieţii lor, pentru a deveni nedespărţiţi la vârsta senectuţii.
Este cazul să o spunem, proiectul acestui film a fost iniţiat, cu câţiva ani în urmă, de către Liviu Tofan, jurnalist şi cercetător al evenimentelor din timpul „războiui rece", pe care le-a trăit ca redactor la radio „Europa Liberă". Întors în România, după înlăturarea regimului comunist, Liviu Tofan a fost cofondator şi director al „Radio Total", a realizat diverse producţii TV, din 2008 este directorul Institutului Român de Istorie Recentă, iar la Editura Polirom a publicat diferite cărţi, printre care „A patra ipoteză: anchetă despre o uluitoare afacere de spionaj", o carte care tratează subiectul dezbătut şi în filmul lui Ionuţ Teianu. Ţin să subliniez faptul că la plecarea tânărului regizor Ionuţ Teianu spre „ţări mai calde", respectiv spre Franţa, cu mai mulţi ani în urmă, îl consideram, date fiind filmele sale de Institut, o mare speranţă a filmului românesc (i-am văzut, de pildă, un film absolut memorabil, în care sunt consemnate ultimele zile de viaţă ale minunatului regizor care a fost Alexandru Tatos!). Am avut bucuria să-l reîntâlnesc pe Ionuţ Teianu, la avanpremiera filmului
Afacerea Tănase. Leapşa pe murite, în sala bucureşteană „Elvira Popescu", am stat de vorbă, i-am mărturisit gândul meu de odinioară şi l-am felicitat atât pentru scenariul filmului
Despre oameni şi melci de Tudor Giurgiu, cât şi pentru filmul său recent, realizat - în mare parte - în Franţa, tocmai pentru că l-am simţit ajuns la vârsta unei convingătoare maturităţi artistice şi civice. La respectiva avanpremieră bucureşteană am avut bucuria şi onoarea să schimb două vorbe şi cu Virgil Tănase, personalitate de prim rang a culturii şi literaturii româno-franceze, datorită celor zece romane ale sale apărute la edituri bucureştene sau pariziene, volumelor sale de interviuri, de memorii (printre care „Leapşa pe murite"), sau biografiilor consacrate lui Cehov, Camus, Dostoievski şi Saint-Exupery, pieselor sale de teatru, activităţii sale regizorale (în teatrele din România şi Franţa), profesorale sau jurnalistice, faptului că, între anii 1993-1997 şi 2001-2005, a fost ministru consilier în Ministerul Afacerilor Externe al României, director al Institutului Cultural Român din Paris. Contribuţia lui Virgil Tănase la filmul care-i rememorează jocul de-a „leapşa pe murite", nedorita aventură pariziană de acum trei decenii (consemnată inteligent, atent şi riguros, cu respect faţă de adevărurile istorice, de Ionuţ Teianu), mi se pare esenţială.
