Trivia
Film pentru muzică?
„Filmul experimental — datorită rarităţii lui pe ecranele noastre — este un câştig mai întâi prin simplul fapt al existenţei lui. Străduinţa lui D. Busuioc trebuie oricum salutată, cu atât mai mult cu cât şi prilejuieşte momente de mare frumuseţe în sugerarea unei stări, a unui sentiment. Se pune însă, în cazul acestui film, mai ales o problemă de principiu: raportul dintre imagine şi muzică fiind aici inversat — muzica a fost de data aceasta cea care a determinat alegerea şi montajul cadrelor — imaginea, prin concreteţea ei specifică, era chemată să explice, să traducă vizual, senzaţii auditive inefabile, lipsite de determinanţi de reprezentare riguroşi. Cu alte cuvinte, se încearcă o materializare a unor abstracţii, ce închideau în ele posibilităţi de interpretare practic nelimitate. Or, pentru ca imaginea să fie — dacă nu la înălţimea modelului (Bach!) — măcar în zona Iui de sugestie oricând posibilă, trebuia — cred — absolvită de determinări foarte precise, de simboluri univoce. Un stejar secular trăznit, care arde imens, înseamnă explicit moarte, iar mugurii care încolţesc, în cadrul imediat următor, completează la fel de explicit tropul, indicând regenerarea, permanenţa (vezi şi titlul). Aceasta este secvenţa cheie a filmului lui D. Busuioc. Rămâne însă de discutat dacă aceasta este, într-adevăr, şi secvenţa cheie a muzicii lui Bach. Limitând sugestia, oare nu a fost distilată însăşi esenţa muzicii?
Să consemnăm în orice caz, în acest film ambiţios, virtuţile plastice ale imaginii, care creează pe alocuri grafisme ireproşabile, sau tablouri de .gen în manieră poantilistă sau impresionistă. Şi să ascultăm, cu sfinţenie, muzica lui Bach.” (Dinu Kivu, Cinema nr. 10, octombrie 1967)
