Geneză (1975)

Opinia criticului
„În primul său film din plastilină (Icar), Mihai Bădică înfățișa același moment al genezei, ca și în filmul de față. Numai că personajul său, după ce se înfiripa din lut, încerca imediat să zboare și astfel urmăream o interpretare proprie a mitului lui Icar. Acum, dimpotrivă, ridicându-se din aceeași magmă inițială, ființa e văzută împotrivindu-se stihiei, apărându-se de vântul care vrea să o desprindă de pământ. Și astfel, nu mai urmărim un mit, ci o parabolă modernă despre omul care învață să ridice ziduri și case. Modernă, pentru că vedem și reversul medaliei: zidul, casa te pot izola de restul lumii. Omul are nevoie de ferestre, de orizont deschis. lar personajul din acest film își face fereastră trecând cu propriul său trup prin zid, învingând încă o dată inerția lutului. Fereastra astfel decupată păstrează profilul personajului și filmul ne propune în acest mod, implicit, o nouă definiție a omului, ca «o ființă cu fereastră». Fără risipă de fantezie în modelarea sau colorarea plastilinei, filmul are în schimb marele merit al unei idei de o anume anvergură. Tratată limpede într-o manieră ieșită din comun.” (Val.S. Deleanu, Cinema nr. 9, septembrie 1975)