După 16 ani (1974)

Opinia criticului
„Pentru Jean Petrovici şi Eva Sîrbu, trecutul este prezent, iar prezentul este viitor. Şi, ciudat, această perspectivă vădit romantică ne cucereşte şi ne convinge. Cu atât mai ciudat cu cât rigoarea documentarului nu iartă. Se vede însă că acum 16 ani, când regizorul şi scenarista au realizat primul lor film la Fabrica de confecții «Bucureşti», au ştiut să aleagă nişte eroi ― mai precis, eroine — care posedă secretul unei tinereți perpetue. Fiindcă, întorcându-se astăzi în aceleaşi hale şi înfățişându-ne în paralel imagini vechi şi noi, Jean Petrovici şi Eva Sîrbu descoperă alte maşini, asistă la alte operații tehnice, aud vorbindu-se nu de tricotarea ciorapilor, ci despre «calitatea pulberelor adezive». Eroinele sunt însă aceleaşi şi — parcă ― neschimbate. Cu un contur al feții ceva mai decis, dar la fel de, frumoase sau inimoase sau şi una şi alta şi încă ceva: mândre de profesiunea lor. Ba chiar mai tinere, fiindcă între timp vârsta medie a fabricii a scăzut până la 27 de ani! Astfel într-o excelentă secvență realizată, ca întregul film, cu o discretă afecțiune, admirăm pe adolescentele care dau extemporalul de calificare profesională: prezentul devine viitor, în această fabrică «de unde îşi iau zborul în lume anotimpurile noastre vestimentare».” (Val. S. Deleanu, Cinema nr. 7, iulie 1974)