REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Efectul Genovese sau moartea spiritului civic



     În dicţionarele de psihologie socială efectul, sau sindromul Genovese, este definirea lipsei de reacţie a martorilor unui moment de agresiune. Felul în care observatorii asistă pasiv, fără să intervină în ajutorul victimei, fie măcar prin alertarea autorităţilor.

     Numele i se trage din anul 1964, când Kitty Genovese a fost atacată în plină stradă, dar nici unul dintre vecini nu a sărit în ajutorul ei. Tănăra a fost ucisă, iar povestea, oarecum, reeditată, în alte contexte, alte împrejurări, alte victime, aceeaşi tăcere.
Filmul regizorului Jon Gostin aduce Efectul Genovese în imediata realitate. Proiectul de televiziune are la bază piesa de teatru cu acelaşi nume, scrisă de Alina Nelega, ce pune în prim-plan drama unei tinere care, deşi nu a trăit în „epoca de aur” a comunismului, se confrunta cu greşelile părinţilor, făcute exact în acea perioadă.
     Îl vedem pe tată, un părinte bun, care şi-a dedicat timp creşterii copilului şi care, în aceeaşi perioadă, şi-a „turnat” soţia la securitate. Şi o descoperim pe mamă, care nu a petrecut prea mult timp cu familia, are o slăbiciune pentru alcool şi labilitate emoţională.
     Toată această conjunctură o transforma pe Silvana (Nicoleta Lefter), fiica celor doi, într-un copil răzvrătit care, iniţial, îşi reneagă familia. Reîntoarcerea ei în caminul părintesc este un şoc emoţional, iar discuţiile libere despre trecutul părinţilor săi, despre situaţia aproape incredibilă în care fostul agent de securitate (Niculae Urs) convieţuieşte cu propria victimă, o fac pe Silvana să urmeze traseul eroilor tragici.
     Acţiunile personajului principal, dezvăluirea adevărului, cunoscut de mamă (Oana Ştefănescu), dar negat printr-o amnezie selectivă, sunt ghidate, în egală măsură, de nevoia de a-şi pedepsi părinţii şi cea de a-i ierta.
     Pornind de la povestea americancei Kitty Genovese, Silvana şi iubitul acesteia, Peter, concep un film documentar, care analizează sindromul Genovese în mai multe situaţii. Peter este personajul care, deşi pare angajat într-o cruciadă a adevărului, îşi înşală iubita cu şefa mult mai în vârstă, iar Silvana sfârşeşte prin a deveni un simplu capitol al documentarului. 


Cuvinte cheie: alina nelega, efectul genovese, film de televiziune, jon gostin

Opinii: