Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” (U.N.A.T.C.) îşi sărbătoreşte astăzi, 30 ianuarie, ziua maestrului spiritual I.L. Caragiale (30 ianuarie 1852). Şi tot acum aniversează 60 de ani de la reunirea din 1954 a celor 2 şcoli, de teatru şi de film, sub titulatura Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”.
Prima facultate de teatru şi-a început activitatea în Bucureşti în 1834, în cadrul Şcolii Filarmonice. În anul 1948 este înfiinţată Facultatea de Regie din cadrul Institutului de Artă, care a reunit, timp de doi ani (1948-1950), întregul învăţământ artistic din Bucureşti.
În 1950 se înfiinţează Institutul de Artă Cinematografică şi Institutul de Teatru “I.L. Caragiale”. În 1954, cele două institute se unesc în Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”, care va funcţiona până în 1990, când se transformă în Academia de Teatru şi Film (ATF) - unica şcoală de tradiţie în domeniul teatrului şi filmului din România, cu rang universitar, recunoscută pe plan internaţional.
Din anul 1998, Academia de Teatru şi Film devine Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”, iar din 2001, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” (UNATC).
Conducerea UNATC este alcătuită din prof.univ.dr. Laurenţiu Damian, preşedintele Senatului, prof.univ.dr. Adrian Titieni, rector, prof.univ.dr. Tania Filip, prorector Cercetare, prof.univ. dr. Nicolae Mandea, prorector Management Academic, prof.univ.dr. Doru Niţescu, prorector Relaţii Internaţionale.
Cu ocazia sărbătoririi a 60 de ani de la crearea acestei instituţii, prof. univ. dr. Adina Nanu, personalitate marcantă în domeniul creării costumelor, va primi titlul de Doctor Honoris Causa, alăturându-se unei liste de însemnate personalităţi ale culturii româneşti care au primit acest titlu - Sanda Manu, Dina Cocea, Cătălina Buzoianu, Liviu Ciulei, Radu Beligan, Gheorghe Dinică, Mircea Albulescu, Marin Moraru, Victor Rebengiuc, Dumitru Carabăţ, Olga Tudorache, Dan Piţa, dar şi de personalităţi internaţionale onorate de UNATC - Roman Polanski, Krzysztof Zanussi, Peter Greenaway, Robert Wilson, Andrei Koncealovski, Terry Gilliam. Adina Nanu predă la UNATC cursuri de Educaţie vizuală şi de Stiluri în costum şi decor, din 1994. Are 33 de cărţi publicate, din 1955 şi până în prezent, şi este autorul mai multor colecţii de costume expuse în diferite muzee din România. Este Profesor Honoris Causa la Universitatea Naţională de Arte, din 2008.
Sărbătoarea este un prilej pentru studenţii UNATC de a-şi omagia profesorii. Profesor universitar doctor Ion Toboşaru va primi “Diplomă de excelenţă pentru 60 de ani dedicaţi învăţământului, în domeniul Istoriei şi esteticii teatrale”, iar profesor universitar Brânduşa Zaiţa Silvestru va primi “Diplomă de excelenţă în domeniul vocaţional teatru de păpuşi şi marionete”.
Studenţii de la Arta Actorului vor juca spectacolul „Chicago”, coordonatorul proiectului fiind prof.univ.dr. Gelu Colceag.
http://www.unatc.ro