REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



”Vara s-a sfârșit”, film regizat de Radu Potcoavă


Echipa de la ICONproduction filma deja la Cernavodă, așa că am luat trenul și ne-am dus în locație. Un drum de două ore parcurs în patru, prin bunăvoința CFR. Am ajuns în gara Cernavodă Pod și, în afară de șeful cu steguleț care a salutat trenul, am găsit o cârciumioară cu terasă, unde am băut o cafea printre muncitori veniți ”la o bere”. Chiar dacă intrarea n-a fost prea grozavă, am ajuns repede la locul de filmare, unde o grămadă de puști jucau fotbal. Sub un cort erau directorul de fotografie Oleg Mutu și echipa, sub un alt cort erau Radu Potcoavă și producătoarea Velvet Moraru, plus echipa de la video assist. Totul se desfășura sub un soare arzător, într-un oraș parcă golit de oameni.
Am asistat la repetiții și duble, la discuții îndelungi între cadre, la o întreagă mașinărie tehnică condusă de omniprezenta directoare de producție Oana Matei. Mai multe echipaje de poliție ajutau la blocarea străzilor. Svetlana Mihăilescu îi îmbrăca pe băieții care jucau fotbal. În rolurile principale, căci povestea este centrată pe câțiva copii, erau Dan Hurduc și Nicholas Bohor (Domestic). Într-un rol secundar, Crina Tofan (Live). Am aflat apoi că toată echipa era impresionată de talentul și seriozitatea acestor copii-actori, iar Radu Potcovă era mulțumit cu alegerile făcute. Copiii au avut chiar și antrenor de lupte și cascade.
În roluri secundare, de această dată, i-am găsit pe Ofelia Popii, Șerban Pavlu, Dorian Boguță, actori care au mai lucrat cu Radu Potcoavă și Velvet Moraru. Emilian Oprea plecase deja.
Toată echipa a stat în Cernavodă pe durata filmărilor și s-a gândit la vemurile când se filma în diverse locații din țară, timp de câteva luni. Apartenența la o ”familie”, ruptă de agitația Bucureștiului. ”Oriunde mergi, dai peste cineva din echipă. Parcă am ocupat orașul”, zicea Ofelia Popii.
Vara s-a sfârșit este o dramă care se petrece în anii '90, într-un oraș de provincie. Radu Potcoavă a început montajul cu Cătălin Cristuțiu. Premiera va fi în 2016. 
Imagine: Dan Țuculescu 
   
(25.09.2015)

Cuvinte cheie: iconproduction, oleg mutu, radu potcoava, vara s-a sfarsit film, velvet moraru

Opinii: