REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Tora Vasilescu - Premiul de Excelență la TIFF 2017


     Actrița Tora Vasilescu va fi distinsă cu Premiul de Excelență pe 10 iunie, la gala de închidere a celei de-a 16-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 2 – 11 iunie 2017).
     După mai bine de 40 de ani de carieră, timp în care a strălucit pe scenă și pe marile ecrane în zeci de roluri memorabile, Tora Vasilescu va fi celebrată la TIFF, unde vor fi proiectate, cu această ocazie, filmele De ce trag clopotele, Mitică? (regia Lucian Pintilie) și Să mori rănit din dragoste de viaţă (regia Mircea Veroiu).
     Născută în Tulcea pe 22 martie 1951, Tora Vasilescu a obținut primul rol într-o peliculă românească pe vremea când încă se afla pe băncile facultății, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Cursa, filmul în care a interpretat-o pe Maria, este și debutul puternic al lui Mircea Daneliuc. Rolul i-a adus primul dintre cele trei trofee pentru interpretare pe care Asociația Cineaștilor Români avea să i le ofere de-a lungul carierei. A colaborat cu regizori precum Lucian Pintilie, Mircea Daneliuc, Mircea Veroiu, Alexandru Tatos, Șerban Marinescu, jucând în filme precum Gloria nu cântă, Casa dintre câmpuri, Proba de microfon, De ce trag clopotele, Mitică?, Glissando, Cuibul de viespi, Șobolanii roșii, Cel mai iubit dintre pământeni sau în producții recente ca Legături bolnăvicioase și Q.E.D..
     Tora Vasilescu a fost distinsă cu Placheta de aur la Festivalul de Film Neorealist „Laceno D’Oro” de la Avellino, pentru Imposibila iubire (1983), iar în anul 2000 a fost decorată de Președinția României cu Ordinul Național Serviciu Credincios în grad de Cavaler pentru întreaga carieră.
     Premiul de Excelență TIFF 2017 este oferit de Mercedes Benz
     Detalii: www.tiff.ro
(17.05.2017)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: festivalul international de film transilvania, premiul de excelenta tiff 2017, tiff 2017, tora vasilescu

Opinii: