Basm polemic și antrenant, structurat pe legile încă vii ale commediei dell arte, cu șarje carnavalești combinate la altitudinea unui burlesc de calitate cu sugestii caricate ale tehnologiilor de ultimă oră, filmul scris și realizat de
Alexandru Tatos,
Secretul armei… secrete (producție a Casei de filme Patru). se metamorfozează de la prima la ultima secvență într-o incisivă satiră cu un larg evantai de oblective.
De la prostie și melodramă, la falsitate și absurd, de la obișnuite, dar nescuzabile defecte omenești la viciul major deținut de homo sapiens – războiul, totul este inventariat, vizat și pulverizat cu nestăvilită ironie în satira propusă de. cineast, cu nonșalanța unui povestitor modern a cărui frenezie narativă subordonează firesc autentice numere de virtuozitate comică, de parodie cu înalți coeficienți de calitate (vezi metamorfozele la care este supus tandemul interpretat de Mitică Popescu și Horațiu Mălăele).
Nivelul umorului practicat, fără notabile sinusoide,de Alexandru Tatos, rămâne la o constant înălțime, provocând, incitând, trimiţând mereu spectatorul la conexiuni cultural de o mare varietate, cu pre-texte: texte sau sub-texte ce susţin cu fermitate, într-un gen minat de facilități, seriozitatea unei originale bucurii a ironiei dirijate cu frenezie, ingeniozitate și bun gust.
Suita de întâmplări, care oferă un spațiu larg de mișcare interpreților, asigurându-le libertatea improvizației, gestica dezlănțuită, umorul subțire, cu efecte în cascadă, beneficiază de o distribuție de primă mână. in frunte cu
Victor Rebengiuc, actor unic în diversitatea ipostazelor sale, interpret ale cărui infinite disponibilități îl impun ca un model iradiant, irepetabil și unic în fiecare apariție pe marele ecran.
Îl secundează cu bucuria jocului expresiv surprinsă de imaginea lui
Vivi Drăgan Vasile (excelentul operator al
Moromețior), Dem Rădulescu. Carmen Galin,Mircea Diaconu, Mitică Popescu, Horațiu Mălăele, Emilia Dobrin Besoiu, Aristide Teică. Ca în orice basm, perechea pozitivilor — Frumoasa și Voinicul interpretați de Manuela Hărăbor și Adrian .Păduraru, rămân cantonați în limitele unei corectitudini puțin expresive față de tonusul comicului emanat de celelalte personaje mai rnult sau mai puțin malefice.
Filmul realizat de Alexandru Tatos își depășește condiția de basm modern sau parodie muzicală, cum poate fi etichetat la o abordare superficială, prin calitatea unei formule antiacademice practicată de cineast, pentru o temă atât de gravă cum este războiul. Alegând pentru discursul său cinematografic o formulă originală în filmul românesc (doar
Gopo a mai încercat-o în urrnă cu decenii în
S-a furat o bombă, dar cu alte finalități și mijloace), Tatos impune o satiră cu bătaie lungă ce incită la meditație sub spumoasa ei carapace formală.
Peripețiile irezistibile ale Impăratului dornic de război cu orice preț, pentru verificarea armelor sale secrete, acuză nu doar o mentalitate, ci o sumă de realități contemporane.
Cu armele râsului, cineastul ne oferă și o lecție de morală angajată şi angajantă în planul superior al atitudinii unui artist deloc indiferent la problemele lumii de astăzi.
