REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



One World România pregătește a 10-a ediție


     Festivalul Internațional de Documentar și Drepturile Omului One World Romania ajunge în 2017 la cea de-a 10-a ediție.
     În perioada 13-19 martie vor fi proiectate la București, în cinematografele Elvire Popesco, Eforie, Union și Studioul Horia Bernea – Cinema Muzeul Țăranului peste 50 de filme documentare, selectate din cele peste 1300 înscrise. De asemenea, pe parcursul întregii săptămâni,  vor fi organizate mai multe evenimente conexe – dezbateri, ateliere, expoziții.
     La cea de-a 10-a ediție a festivalului One World Romania, subiectul este frica – în general – și despre diferite manifestări ale sale în societate. Trăim într-o lume globală și totuși tindem să ne întoarcem la trecut, să trasăm noi granițe, să ne închidem între ziduri. Politicieni corupți din toată lumea profită de slăbiciunile și temerile noastre și ajung la putere exploatându-le. Filmele One World Romania explorează originile temerilor noastre și cum putem trece peste ele. Titlurile ediției 2017 urmează să fie anunțate în curând.
     Imaginea One World Romania creionează tema generală a festivalului prin folosirea păpușilor rusești. Fiecare dintre cele zece păpuși reprezintă o ediție a festivalului, dar și o reprezentare a fricii. Păpușile folosite pentru a ilustra festivalul în 2017 sunt desenate de Pisica Pătrată (Alexandru Ciubotariu) și animate de Tudor OM. Grafica este realizată de Crina Ioana Athanasiu și Adriana Jipa.
     Elevii înscriși în clasele IX-XII se pot înscrie până pe 19 februarie 2017 în Juriul Liceenilor One World Romania, prin redactarea și trimiterea unui eseu pe tema „Frica naște monștri. Rezistă-i!”. Dintre cei înscriși, organizatorii vor alege 5 tineri care vor acorda singurul premiu al festivalului.
     Detalii. Oneworld.ro
(26.01.2017)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: festival film documentar bucuresti, festival international de documentar si drepturile omului, juriu de liceeni la one world romania, one world romania 2017

Opinii: