O prefaţă… sau navigatorul care dispare…

     Primul contact cu operatorul Willy Goldgraber a fost brutal, fizic şi verbal undeva pe aeroport la o vizită oficială, la care ne-am „zdrobit oasele”, pentru un material cât mai interesant pentru Jurnal.
     Eu lucram la TVR, el lucra pentru ARD.
     Atunci nu ştiam că peste ani vom ajunge colegi la studioul „Alexandru Sahia", că vom colabora la filme documentare cu Felicia şi vom deveni prieteni de familie şi că se vor cunoaşte copiii noştri. Viaţa îl făcuse destul de prudent şi era greu să „încălzeşti" o discuţie cu el dincolo de spaţiul profesional. Cred că i se potrivea bine definiţia lui Dziga Vertov: „Omul cu aparatul de filmat" în varianta germană.
     Operator versat, iscusit mânuitor. al camerei de luat vederi, fin şi apreciat în arta imaginii, colaborator al regizorilor Moscu Iancu, Ion Visu, Moscu Copel, Otto Urbanschi se distinge şi ca un observator realist şi obiectiv, ilustrând câteva pagini de suflet, „decupaj sentimental” în lucrarea de fată..
Cartea lui Otto Urbanschi  este o invitaţie în descrierea descrierea unui portret sincer, profesional şi moral al unui maestru şi prieten, Willy,  cu atenţie faţă de detaliu, cu admiratie faţă de verticalitatea personajului, cu recunoştinţă faţă de maestru şi cu argumentele unei prietenii profunde.
     Autorul reuşeşte să transmită cititorului o anumită senzaţie de libertate, frumuseţe şi respect faţă de om şi o meserie unice în felul lor. Ne propune o deschidere curajoasă: „Dacă Willy nu s-ar fi născut pe 5 mai ci pe 7 mai cum a fost decla­rat... dacă nu ar fi fost războiul... dacă nu ar fi vobit limba germană... dacă ar mai fi în viaţă... dacă, dacă, şi continuăm interogaţia, dacă toate acestea n-ar fi fost cum ar fi trebuit să fie, atunci n-ar mai fi fost Willy Goldgraber, adică... adică Willy. Ce s-ar fi întâmplat cu el dacă nu ar fi fost coleg la Lodz, cu mari cineaşti precum Roman Polanski şi Andrzej Wajda sau nu i-ar fi avut profesori pe Alberto Cavalcanti, Gabriel Figueroa, George Sadoul şi Joris Ivens? Sau n-ar fi că.lătorit cu Hofer sau Miroşcinikov, sau n-ar fi cunoscut­-o pe Felicia Cernăianu, sau dacă n-ar fi rămas în România, sau dacă nu s-ar fi „pierdut" în SAHIA, sau dacă n-ar fi fă­cut filmele Stuf, Căluşarii sau Navigatorii care dispar, probabil că prietenia era la fel, căci Willy ştia să fie prieten, iar această carte are în primul rând valoarea preferenţială a prieteniei între doi mari artişti creatori de imagine: Willy Goldgraber şi Otto Urbanschi... eu rămân numai de prefaţă ca autor.