REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Ediția a V-a MECEFF 7+1: Primul Război Mondial


Organizat la Mediaș, festivalul (1-5 septembrie) are în competiția principală cele mai bune filme ale anului 2014 din țările participante: Austria, Cehia, Polonia, Ungaria, România, Slovacia, Slovenia.

Fiecare țară își desemnează, prin premii, peliculele reprezentative. Lungmetrajul românesc este QED – Quod Erat Demonstrandum, regizat de Andrei Gruzsniczki.   
Juriul care va acorda premiile MECEFF 7+1 în 2015 e prezidat de Wolfgang Ruf din Germania, care a mai fost președinte și la prima ediție a fesivalului, și e alcătuit din Anca Mitran, președintă a Consiliul Național al Cinematografiei, James Ulmer, redactor la New York Times, Costel Safirman, critic și istoric de film, și criticul de film Călin Stănculescu.
La conferința de presă organizată la Muzeul Municipiului București, Radu Gabrea, președintele Medias Central Eropean Film Festival 7+1 a anunțat tema din acest an – ”Primul Război Mondial”. Și-a motivat alegerea prin consecințele de azi ale acestei conflagrații, dar și prin producțiile cinematografice despre acest subiect.
La întâlnirea cu jurnaliștii au participat Victoria Cociaș, directoarea festivalului, Teodor Neamțu, primarul orașului Mediaș, și Vladimir Șargu, director executiv ADI – Regiunea Târnavelor, organism care susține MECEFF de la început.

În programul din afara competiției, Mari filme despre Marele Război, vor fi proiectate pelicule ca Parada cea mare, regizată de King Vidor, Nimic nou pe Frontul de Vest, regizată de Lewis Milestone, Îngerii iadului, regizată de Howard  Hughes sau Regina africană, regizată de John Huston.
La această ediție, țara invitată este Franța, care participă cu o selecție de filme realizate de mari regizori, printre care Jean Renoir (Iluzia cea mare) sau Bertrand Tavernier (Căpitanul Conan).
În secțiunea Selecția președintelui, Radu Gabrea a ales două documentare pe tema ”100 de ani de la genocidul armenilor”, realizate de Florin Kevorkian și Izabela Bostan Kevorkian: Armenopolis, suflet armenesc și Recunoaște 1915.
Ca în fiecare an, MECEFF 7+1 alege un cineast român pentru retrospectivă. Medalionul Mircea Veroiu cuprinde filmele Șapte zile, Hyperion, Dincolo de pod, Semnul Șarpelui, Să mori rănit din dragoste de viață.

Filme clasice în limba idiș, program care se proiectează la Sinagoga din Mediaș, beneficiază de pelicule restautare, oferite de Centrul Național pentru Film Evreiesc de la Universitatea Brandeis din Massachusetts.
În afară de colocviile tematice, susținute de Alexandre Sumpf, Lucian Boia, Adrian Majuru și Bianca Pîrvulescu, la MECEFF vor fi organizate și expozițiile ”Francezi și români în Primul Război Mondial”, realizată cu sprijinul Institutului Cultural Francez, ”(Ne)liniștea dinaintea furtunii”, realizată cu sprijinul Forumului Cultural Austriac, și ”Marele Război în imagini”.
Una dintre inovațiile acestei ediții este evenimentul READ&SCREEN, o combinație de lectură cu proiecție de imagini, gândită de Radu Gabrea și Victoria Cociaș. La realizarea conceptului multimedia contribuie cu lecturi din texte celebre despre Primul Război Mondial actorii Ion Caramitru, Florin Piersic, Victoria Cociaș, Marcel Iureș, Constantin Cotimanis și Claudiu Bleonț. Florin Piersic va fi prezent la festival.
Imagine: Dan Țuculescu
În toamnă, o parte din programul MECEFF 7+1 se va muta la București (24-27 septembrie), la Muzeul Municipiului București.
MECEFF “7+1” – Mediaş Central European Film Festival 7+1este organizat de Ecran Cinema Management, Primăria Municipiului Mediaş prin Direcţia Pentru Cultură, Ministerul Culturii, CNC, ICR, A.D.I. Regiunea Târnavelor. Coproducător: TVR Cu sprijinul: Forumului Cultural Austriac, Centrului Ceh, Institutului Francez în București, Ambasadei Franței în Romania, Institutului Polonez din București, Institutului Maghiar din București, Ambasadei Republicii Slovace în România, Ambasadei Republicii Slovenia în România, Asociatiei Euro Fest, Muzeului Municipiului București, The National Center for Jewish Film, Asociației Culturale Replika.
Detalii: meceff.ro / facebook

 
 



Galerie Foto

Cuvinte cheie: meceff 2015, medias central european film festival 7+1 2015, radu gabrea, victoria cocias

Opinii: