Astra 2016: Premiera ”The New Gypsy Kings” și concerte live
Astra Film Festival 2016 prezintă joi, 20 octombrie 2016, în premieră în România, The New Gypsy Kings, un documentar inedit produs de Liviu Tipuriță pentru BBC. Filmul va fi urmat de o sesiune de Q&A la care vor participa regizorul Liviu Tipuriță și personaje din film: Dan Bursuc & Trupa Kana Jambe, Taraful de Haiduci - care vor susține concerte live - și Puiu Iosif Gheorghiu, impresarul lui Florin Salam. The New Gypsy Kings ne introduce în centrul lumii incredibile a romilor superstaruri din România, o lume populată de bolizi și palate luxoase. Muzicanții tradiționali, precum celebrul Taraf de Haiduci, care au cântat pentru Johnny Depp și care au apărut în mai multe producții cinematografice, se plâng că manelele i-au adus la faliment și că vor distruge muzica țigănească. Acest documentar analizează soundtrackul unei schimbări sociale și culturale de excepție.
Trei documentare supun explorării spațiile în care trăim și modul imperceptibil în care ele ne modelează experiențele de zi cu zi. La Astra Film Cinema vor fi proiectate filmele Pallasseum – Invisible City / Pallasseum – Orașul invizibil – pătrunde în cel mai mare complex urban al Berlinului care adăpostește 2.000 de persoane de 25 de naționalități, Techsquat – oferă un inside în industria start up-urilor prin experiența unui grup de tineri antreprenori care încearcă să-și creeze propriul Silicon Valley într-un apartament din Praga, și 1 Building and 40 People Dancing / 1 clădire și 40 de oameni dansează – care își concentrează privirea asupra locuitorilor vârstnici ai unei clădiri de locuințe publice.
Tot joi, de la ora 19:00, în prezența regizoarei Monica Lăzurean-Gorgan, va fi proiectat filmul A Mere Breath / Doar o răsuflare, care a câștigat de curând Premiul pentru cel mai bun film documentar – The Heart of Sarajevo, la Festivalul Internațional de Film de la Sarajevo.
Astra Film Festival 2016 este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra. Proiectul este finanțat de Ministerul Culturii, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, Centrului Național al Cinematografiei și este co-finanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu, în colaborare cu Universitatea ”Lucian Blaga”. Parteneri: Institutul Cultural Român, Uniunea Cineaștilor, Consulatul Republicii Federale Germania din Sibiu, Institutul Polonez București, CINETIc
Detalii: astrafilm.ro